Trei sportive din România vor evolua luni, 25 octombrie, pe tabloul principal de simplu al Transylvania Open, competiție de categoria WTA 250 care se dispută în BT Arena din Cluj-Napoca.
Alexandra Ignatik (fostă Cadanţu - 209 WTA, venită din calificări), Andreea Prisăcariu (342 WTA - wildcard) şi Ana Bogdan (106 WTA) vor juca luni pe tabloul principal al competiției de la Cluj-Napoca.
Alexandra Ignatik se duelează cu Anna-Lena Friedsam (137 WTA) în al doilea meci al zilei de pe terenul principal. Duelul ar putea începe undeva în jurul orei 14:00.
După partida dintre Ignatik și Friedsam va avea loc meciul dintre Andreea Prisăcariu și Lesia Tsurenko (127 WTA, venită din calificări).
În fine, în al patrulea meci al zilei de pe terenul principal se vor întâlni Ana Bogdan și Ivana Jorovic (Serbia - 417 WTA).
Vom avea reprezentante și la dublu
Pe terenul al doilea vor evolua mai multe românce pe tabloul de dublu.
Dublul Jaqueline Cristian/Alison Van Uytvanck va da piept cu perechea Aleksandra Krunic/Lesley Pattinama Kerkhove (Serbia/Olanda), cap de serie numărul 2. Partida va fi a patra de pe acest teren (ar putea începe undeva în jurul orei 17:30).
La finalul acestui duel va avea loc partida Ilinca Amariei/Briana Szabo - Natela Dzalamidze/Kaja Juvan (Rusia/Slovenia).
*Competiția este transmisă în direct pe Digisport.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau