Jucătoarele Elina Svitolina, locul 5 WTA, şi Kiki Bertens, numărul 7 mondial, s-au retras de la turneul de Grand Slam US Open, potrivit News.ro.
Svitolina a precizat, într-un comunicat, că simte că nu poate face deplasarea în SUA fără să-şi pună echipa şi fără să se pună pe sine în mare pericol.
Bertens s-a retras din cauza restricţiilor impuse de guvernul olandez, conform cărora cei care se întorc din Statele Unite trebuie să stea în carantină două săptămâni.
Dintre jucătoarele din Top 20, s-a retras de la competiţia americană şi Ashleigh Barty, liderul mondial.
Este posibil ca şi Simona Halep să aleagă să nu participe la US Open. Ea încă nu a luat o decizie cu privire la acest turneu, însă a afirmat că în condiţiile actuale cel mai probabil nu va merge în SUA.
US Open ar trebui să se desfăşoare la datele iniţiale, 31 august - 13 septembrie, fără spectatori şi cu un strict protocol sanitar. La acest Grand Slam nu vor exista calificări.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau