Veste excelentă pentru Steaua. Primul transfer de Ligă e ca şi perfectat
Dimensiune font:
Primul transfer al Stelei pentru Ligă e aproape să fie perfectat. ProSport a anunţat în exclusivitate în urmă cu aproape trei săptămâni că roş-albaştrii sunt aproape să îl înregimenteze pe Wesley, iar mutarea pare acum doar o chestiune de timp.
Brazilianul a sosit de câteva zile în România şi a discutat deja cu oficialii din Ghencea despre viitorul contract. Singurul impediment în calea transferului era reprezentat de faptul că Wesley îşi reziliase unilateral contractul cu Al Hilal, dar şi acest lucru s-a rezolvat. Arabii au anunţat în această dimineaţă că oficialii clubului au fost de acord să rupă de comun acord contractul cu fotbalistul sud-american, astfel că Steaua nu va fi obligată să plătească vreun ban în contul formaţiei din Golf.
"Wesley Lopes a ajuns la un acord final cu oficialii lui Al Hilal şi este liber să se transfere", notează arabii de la hilal.clasicooo.com, care ştiu de interesul Stelei pentru brazilian: "Se va întoarce, probabil, în Liga 1 din România, acolo unde este dorit de Steaua."
"Eu zic că în două-trei zile voi fi jucătorul Stelei, în sfârşit. La Steaua pot face performanţă încă cel puţin doi ani. Şi atenţie, nu vin aici pentru bani!"
Wesley, într-un interviu ProSport
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau