Americanii au realizat o aplicație care detectează asimptomaticii Covid-19 prin tuse înregistrată pe telefon Citeşte întreaga ştire:
Dimensiune font:
Cercetătorii americani de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au descoperit că persoanele infectate cu noul coronavirus, dar care sunt asimptomatice pot fi deosebite de persoanele sănătoase prin modul în care tușesc. Diferențele nu sunt perceptibile pentru urechea umană, dar pot totuși să ajute la identificarea asimptomaticilor, în afara testării, cu ajutorul inteligenței artificiale, potrivit site-ului Edupedu.ro, care citează portalul MIT.edu. Sursa citează un raport publicat în IEEE Journal of Engineering in Medicine and Biology, care se referă la un model de folosire a inteligenței artificiale ce face diferența între tusea persoanelor infectate, dar asimptomatice de cea a persoanelor sănătoase. Modelul folosește înregistrări ale tusei, transmise voluntar de diverse persoane prin intermediul browserelor, pe telefon mobil sau laptop.
Cercetătorii au realizat modelul respectiv cu ajutorul a zeci de mii de mostre de tuse, dar și de cuvinte rostite. Când au adăugat noi înregistrări, sistemul a identificat tusea persoanelor confirmate cu Covid-19 cu o acuratețe de 98,5%. Acuratețea pentru asimptomatici (persoane care fuseseră testate pozitiv, dar nu aveau simptome) a fost de 100%. Potrivit sursei citate, echipa lucrează acum la incorporarea modelului respectiv într-o aplicație care, dacă va fi aprobată de U.S. Food and Drug Administration (FDA) și adoptată la o scară largă, ar putea fi un instrument neinvaziv de evaluare, gratuit și la îndemână pentru a identifica persoanele infectate, dar asimptomatice.
Utilizatorul s-ar putea conecta zilnic, ar tuși în telefon și ar primi instantaneu informații dacă sunt posibil infectați. ”Implementarea eficientă a acestei aplicații de diagnosticare ar putea diminua răspândirea pandemiei dacă toată lumea o folosește înainte de a merge la o sală de clasă, la o fabrică sau la un restaurant”, a declarat Brian Subirana, 55 de ani, unul dintre autorii proiectului. Înainte de apariția pandemiei, cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology pregătiseră deja algoritmi cu privire la înregistrările de tuse în telefonul mobil pentru a diagnostica cu precizie afecțiuni precum pneumonia și astmul.
Citeşte întreaga ştire: Americanii au realizat o aplicație care detectează asimptomaticii Covid-19 prin tuse înregistrată pe telefon
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau