Bere, vin, mied. Cum au descoperit oamenii alcoolul, acum câteva mii de ani. Istorie, mituri și teoria care pune berea înaintea pâinii

 Oamenii au descoperit alcoolul acum mai bine de 10.000 de ani, le-a plăcut gustul și le-a plăcut și cum se simțeau după ce beau ceva mai mult. Cu multe milenii în urmă, oamenii au preparat băuturi din tot ce au avut la îndemână, iar în articol puteți citi despre bere, vin, despre alte băuturi alcoolice și despre teorii nebunești care spun că berea i-a civilizat pe oameni și că a apărut înaintea pâinii.

Informația pe scurt: 

Încă de acum mai bine de 10.000 de ani oamenii din lumea întreagă au creat băuturi alcoolice din tot ce au avut la îndemână, de la fructe și miere, până la rădăcini sau lapte.

• Oamenii din Neolitic credeau că băuturile alcoolice au puteri supranaturale, datorită faptului că le induceau o stare de euforie. Se credea că poți lua legătura cu spiritele celor morți, iar unele popoare aveau legende legate de bere și credeau că este un dar al zeilor. Băuturile erau folosite de preoți și șamani în ritualuri complexe.

• Berea de pe timpuri era mult mai tulbure și avea conținut scăzut de alcool, probabil 1-2%, fiind băută de toată comunitatea, inclusiv de copii, și pentru că era mai sigură din punct de vedere sanitar decât apa.

• Cea mai veche dovadă certă a unei băuturi alcoolice vine din China, unde acum 9.000 de ani agricultorii fermentau în amfore de lut un amestec de orez, struguri sălbatici, păducel și miere. Era un fel de mied.

• Cele mai vechi dovezi de preparare a vinului datează din Georgia (în Caucaz), de acum 8.000 de ani, iar alte descoperiri sunt din Iran, de acum 7.400 de ani.

• O teorie enunțată de mai mulți în ultimele decenii este că oamenii s-au apucat de agricultură pentru a avea în continuare bere și pentru a avea mai multă, fiindcă le plăcea gustul. Practic unii susțin că oamenii de acum 10 milenii au trecut la traiul sedentar și la cultivarea plantelor, de dragul băuturii, mai exact, pentru a produce alcool!

• O astfel de teorie este exagerată, însă este clar că berea a fost extrem de importantă pentru om. În Orientul Apropiat berea era în perioada antică „un fel de pâine lichidă îmbogățită, care asigura calorii, hidratare li vitamine esențiale”.

Cum au descoperit oamenii alcoolul și de ce le-a plăcut

„Studiile sugerează că enzimele din intestinele homininilor care le permiteau strămoșilor noștri să descompună alcoolul etilic s-au dezvoltat în mod simțitor acum 10 milioane de ani, atunci când se presupune că înaintașii comuni ai gorilelor, cimpanzeilor și oamenilor au început să petreacă mai mult timp la sol, mâncând fructele fermentate căzute din copaci. Geneticienii consideră că nu doar maimuțele capabile să digere etanolul din fructele mustind de alcool, dar altfel hrănitoare, au fost favorizate de selecția naturală, ci și acelea care căutau să iasă în calea acestui gust și a mirosului distinctiv”, scrie Cody Cassidy în cartea Oameni extraordinari și marile lor descoperiri.

El explică faptul că este scăzuta cantitatea de alcool din fructele fermentate, așa că acestea erau mai mult un aliment decât un drog.

„Efectele amețitoare au apărut mai târziu, când hominizii au învățat să concentreze sucul fructelor fermentate pentru a face vin sau să adauge apă peste miere, pentru a face mied. Rețetele pentru vin și mied sunt atât de simple, încât este probabil să fi fost preparate încă de dinaintea apariției lui Homo Sapiens”, se mai spune în cartea citată puțin mai sus.

Băuturile alcoolice au fost inventate independent în multe locuri din lume și oamenii din vechime au pus la fermentat toate plantele care aveau măcar o fărâmă de zahăr sau amidon, de la struguri sălbatici, miere și sevă de mesteacăn, până la agave, porumb, banane și dovleac. Unde nu era nimic de toate acestea s-a făcut alcool din lapte fermentat, cum o arată kumîs (kumis, kumys), celebrul lapte de iapă din Asia Centrală, shubat-ul (din lapte de cămilă) sau chefir (din lapte de vacă).

Laptele fermentează repede și, foarte posibil, oamenii de acum câteva mii de ani aveau o altă percepție asupra gustului lactatelor fermentate: cu alte cuvinte, probabil că beau cu nesaț băuturi pe care mulți dintre noi le-am considera astăzi respingătoare!

De mii de ani oamenii foloseau băuturi alcoolice în diverse ritualuri magico-religioase, iar șamanii beau până intrau în transă, în dorința de a lua legătura cu spirite din lumea de dincolo.

„Este foarte veche ideea cum că băuturile alcoolice au puteri supranaturale. Pentru băutorii din Neolitic, capacitatea berii de a-i ameți și de a le induce o stare cu totul specială părea absolut magică. La fel de miraculoasă părea și fermentația, care transforma un terci simplu, în bere. Concluzia oamenilor de atunci a fost că berea era un dar al zeilor, și, drept consecință, mai multe popoare au legende despre bere și despre cum zeii i-au învățat pe muritori să o prepare”, scrie Tom Standage în cartea „A History of the World in 6 glasses”.

Orz  

Fiind considerate un dar al zeilor, diversele băuturi alcoolice au fost folosite în vechime în multe ritualuri, fie ele ceremonii religioase, rituri legate de agricultură, înmormântări sau evenimente fericite.

Istoricii leagă răspândirea pe scară largă a băuturilor alcoolice în Europa de o așa-numită „perioadă a cupelor”, denumită așa fiindcă după anul 2.500 î Hr au început să se propage anumite vase de ceramică din care, foarte posibil, se bea la anumite ritualuri și evenimente.

Cupele s-au răspândit în centrul și vestul Europei, au fost descoperite și cupe de aur, absolut superbe, folosite probabil de căpeteniile de trib. Câteva cupe din siturile britanice au dat la iveală reziduuri conținând concentrații mari de polen crud, ceea ce ar putea indica prezența mierii și a crețuștei, utilizată pentru a da aromă băuturilor, se scrie în capitolul despre hrana oamenilor preistorici din volumul Istoria gustului, coordonat de Paul Freedman. Capitolul despre preistorie a fost semnat de Alan K Outram.

Crețușca este o plantă cu flori albe, folosită în medicina populară și răspândită în regiunile montane.(n. r.).

Outram dă un exemplu din Epoca Bronzului: în mormântul unei fete, în Danemarca, a fost găsită o găleată făcută din coajă de copac, conținând urme de merișor, grâu și miere. Ar putea fi reziduul unei băuturi.

China, cu 9.000 de ani în urmă - prima băutură alcoolică

Cea mai veche dovadă certă a unei băuturi alcoolice vine din Jiahu, provincia Henan (China), unde acum 9.000 de ani agricultorii fermentau în amfore de lut un amestec de orez, struguri sălbatici, păducel și miere. Oamenii din atunci creau băuturi alcoolice complicate, un fel de combinație între bere, vin și mied. Fermentația este procesul de descompunere a unor substanțe organice sub acțiunea fermenților și de transformare a lor în alte substanțe. Miedul este o băutură din apă și miere fermentată, cu conținut scăzut de alcool. I se mai spunea în literatura istorică și hidromel.

Aceasta este cea mai veche dovadă certă pentru prepararea băuturilor alcoolice, dar aceste băuturi au fost cunoscute și preparate de om cu multe mii de înaintea acelui moment.

Au fost analizate reziduurile chimice de pe fragmentele de ulcioare din ceramică din China și acestea au scos la iveală dovezi legate de prepararea acestor băuturi fermentate. Pot fi analizate urmele de proteine și grăsimi de pe fragmentele de vase foarte vechi și ne putem face o idee, cât de cât, despre ce au conținut acele vase.

Cel mai probabil, o astfel de băutură se strica repede la gust și nu putea fi stocată, cum avea să fie mult mai târziu cazul berii și a vinului.

Alcool peste tot în lume , din tot ce se găsea

Oamenii de acum multe mii de ani au făcut alcool din orice plante sălbatice găseau prin împrejurimi și mai apoi au făcut din plante cultivate. Tehnologia și tehnicile de fermentare a vinului și berii s-au răspândit apoi în toată lumea antică, odată ce s-a dezvoltat și comerțul între civilizații.

Amfore 

În urmă cu patru milenii se făcea din casava o băutură puternică, dar rădăcina, fiind bogată în amidon, era mai întâi mestecată: o enzimă din salivă convertește amidonul în zahăr fermentabil

Tot în Neolitic, oamenii din America de Sud au creat o băutură din porumb fermentat numită „chicha” și țineau ospețe la care se bea peste măsură. Chica se făcea și din cartofi sălbatici. Prima gură era vărsată pe pământ sau luată în gură și apoi scuipată, drept ofrandă adusă zeilor.

În Peru, acum 14 secole, se făcea o băutură din piper roz: din fructul de un roșu intens al piperului peruvian se fermenta un vin tare.

Încă din vechime se credea că băuturile alcoolice aveau puterea de a invoca forțe supranaturale și din această străveche credință se trage și obiceiul de a da noroc, de a ridica paharul în cinstea cuiva.

Acum șase milenii, în zona africană a Sahelului, se făcea o bere dintr-o cereală nutritivă numită sorg, iar acum peste trei milenii sr făcea un fel de vin de cacao, în America Centrală. Tot acum multe mii de ani era pregătit un vin din seva palmierilor sălbatici. Aceste exemple de băuturi din zonele lumii au fost prezentate acum câțiva ani, într-un amplu articol din National Geographic pe tema primelor băuturi.

Trebuie spus că până acum câteva milenii, când s-a dezvoltat olăritul și oamenii au putut face diverse vase și amfore, păstrarea alcoolului era o problemă și oamenii puneau băutura în diverse „recipiente” cum ar fi vasele de piatră, pieile de animale, scorburi de copac sau chiar scoici uriașe. Ceramica urma să schimbe totul.

De ce berea a schimbat lumea

Berea este preparată din cereale, așa că poate fi produsă în cantități mari și deci întreaga comunitate s-a putut bucura de ea.

O ipoteză ar fi că prima bere a fost creată acum peste 10.000 de ani din semințe de grâu, orz sau secară ce erau adunate mai ales de femei. Cele mai vechi cereale fermentate au fost găsite în 2018, într-un sătuc din Iordania numit Shubayqa.

Populația din acea regiune a fost denumită Natufi de către arheologii și vorbim despre primele așezări stabile în care oamenii locuiau în case rotunde din piatră, pe jumătate îngropate în pământ, cu fundație de piatră și pereți din lemn. Un astfel de sat putea avea chiar și 200 de locuitori, ceea ce însemna că era una dintre cele mai populate așezări din lume. Ținuturile nu erau așa de aride ca în ziua de azi și se presupune că acei oameni se bucurau de o oarecare prosperitate.

 

Se poate bănui că oamenii din acele vremuri adunau boabe dintr-o specie sălbatică de grâu și, din întâmplare cineva a dat peste un grâu cu spicul rigid, așa că nu mai trebuia să adune boabele de pe jos, ci să le treiere o baniță de grâu direct din plante. Oamenii acelor vremuri făceau un fel de terci în care puneau miere, grâul măcinat cu ajutorul pietrelor de moară și poate și unele plante aromatice.

Cu siguranță făceau și un fel de supă mai groasă, dar foarte probabil că nu era o hrană grozavă la gust. Un accident a schimbat însă totul, când oamenii au descoperit ce se întâmplă dacă acel terci este uitat în soare și fermentează.

Ei bine, dacă terciul a fost uitat la soare, se strică și își schimbă gustul, la asta contând și urmele de ghindă rămase pe piatra de măcinat. Terciul lăsat fermenta datorită drojdiei, iar aceasta se găsește și în miere și în ghinde sau chiar și în insectele care ar putea să fi căzut întâmplător în vasul cu terci.

Când omul a văzut a doua zi terciul uitat afară, l-a gustat și, probabil că i-a plăcut gustul acrișor. Terciul era gros, avea boabe de grâu în el și sigur era slab alcoolizat, așa că oamenii care l-au gustat nu s-au îmbătat, însă au simțit o senzație plăcută de amețeală. Sigur le-au arătat și altor oameni ce a ieșit și au decis să încerce să producă în mod intenționat acest terci.

Nu se știe când și unde s-a băut prima bere, dar cu siguranță a fost după anul 10.000 î Hr. După anul 4.000 î Hr se știe clar că berea era larg răspândită în Orientul Mijlociu, mai ales la sumerieni, dovadă fiind descoperirile de plăcuțe din argilă care înfățișau oameni bând împreună cu paiul dintr-un vas. Berea se bea atunci cu paiul, fiindcă era mai groasă și conținea cereale, pleavă, dar și alte lucruri puse în ea în timpul procesului de preparare.

Acum mii de ani s-a născut un aspect prezent și azi când este vorba de o „băută”: oamenii se adună, beau laolaltă și se simt bine. Când doi oameni beau în Sumer, acum 5.000 de ani, bere din același vas, ei chiar împărțeau frățește băutura, în timp ce dacă tai dintr-o bucată de carne, unul va avea o bucată mai mare sau mai gustoasă. Berea putea fi împărțită în adevăratul sens al cuvântului sau „share-uită”, cum ar zice mulți în ziua de azi.

Cum explică Tom Standage, „dacă împarți o băutură cu cineva este un simbol universal al ospitalității, al prieteniei. Arată că persoana care oferă băutura este una în care poți avea încredere, demonstrând că băutura nu este otrăvită sau nepotrivită în vreun fel pentru consum”.

S-a tot experimentat cu berea și „berarii” de acum 5-6 milenii și-au dat seama că berea este mai tare dacă este lăsată mai mult la fermentat și o fermentație mai îndelungată înseamnă că mai multe zaharuri sunt transformate în alcool.

Tom Standage scrie că oamenii au observat că berea iese mai reușită dacă au refolosit de mai multe ori același recipient. Explicația ne este cunoscută: diverse culturi de bacterii rămâneau în crăpăturile și scobiturile vasului.

Tot din sute, sau chiar mii de ani de experiență, s-a văzut că gustul berii poate fi modificat dacă adaugi fructe, plante aromatice, miere sau alte ingrediente: oamenii au putut produce multe tipuri diferite de bere pe care să le folosească la ocazii diferite (spre exemplu la ceremoniile religioase să fie băută o bere cu gust puternic, o bere cu ingrediente greu de găsit care să fie consumată doar la ocazii speciale).

Berea a fost menționată în Epopeea lui Ghilgameș, cea mai veche operă literară care s-a păstrat, scrisă acum 3.800 de ani. Natura primitivă a personajului Enkidu este dovedită prin faptul că nu cunoștea berea și pâinea, dar după ce le-a consumat, devine om. Mesopotamienii considerau că faptul că puteau consuma bere și pâine îi deosebea de sălbatici, iar berea era asociată cu traiul oamenilor civilizați, în opoziție cu sălbaticii.

Interesant este că în scrierile lor, sumerienii tratau foarte relaxați beția, iar zeii erau înfățișați precum caractere umane care beau și mâncau mult și adesea se îmbătau.

Vinul s-a născut în Caucaz

Strugurii de vin își au originea la poalele munților Caucaz, din Georgia, unde există peste 500 de varietăți indigene. De milenii, locuitorii din zona Georgiei de azi fermentează vin în vase mari de lut. Astfel de vase, numite qvevri” (sau kvervri), sunt folosite și azi de artizanii georgieni, fiind îngropate până la gât în pământ și folosite mai multe generații. Curățarea acestor vase se face cu o perie specială din lemn de cireș.

​Un amplu studiu publicat în 2017 arăta că, într-adevăr, cele mai vechi dovezi ale preparării vinului datează de acum 8.000 de ani, din Georgia, o țară celebră și în prezent pentru vinurile sale. În 2011 cele

mai vechi dovezi găsite erau de acum șase milenii, din Armenia, apoi s-au descoperit reziduuri și mai vechi în Iran, dar dovezile din Georgia sunt cu aproape un mileniu mai vechi.

Vase georgiene qvevri și butoaie 

Pentru a face vin, oamenii de acum 7-8.000 de ani aveau nevoie de trei lucruri esențiale: struguri sălbatici europeni, cereale (pentru a avea mâncare pe tot timpul anului) și vase (pentru a prepara, stoca și consuma vinul). Apariția olăritului, după anul 6.000 î Hr, a fost esențial pentru ca vinul să devină un succes.

Vinul era preparat în Georgia în vase uriașe de ceramică, unele având chiar și 300 de litri. Acestea erau apoi îngropate pentru fermentare, iar procedeul este folosit și azi de "artizanii" georgieni. La un qvevri” mare se poate lucra și câteva luni de zile, dar poate rezista câteva generații. Foarte complicată este și curățarea unei astfel de super-amfore.

Arheologii au analizat substanțele prezente pe cioburi ale unor vase neolitice și au dedus că, fără îndoială, au fost utilizate pentru producția vinului.

Săpăturile au fost executate în două așezări neolitice aflate la 50 km de capitala Tbilisi: Gadachrili Gora și Shulaveris Gora, analizele chimice arătând că diverșii acizi găsiți datează din jurul anului 5.980 î Hr.

„Vinul a fost mereu esențial pentru civilizație, Fie că a fost folosit ca medicament, ca unealtă de sau ca marfă extrem de valoroasă, vinul a ajuns în centrul vieții religioase, a celei alimentare și a celei economice în Orientul Apropiat antic", spunea în 2017 Stephen Batiuk de la University of Toronto.

Unele vinuri albe tradiționale din Georgia se fermentează ca și cele roșii, cu tot cu pielițele, semințele și chiar cu ciorchinele lăsate în must, totul pentru o aromă intensă.

Până în 2017 cele mai vechi dovezi de producere a vinului indicau munții Zagros din Iran, intervalul 5.400-5.000 î Hr. In 2011 cele mai vechi dovezi indicau Armenia de acum 6.000 de ani.

Un vas din Georgia neolitică  

Un rege asirian numit Ashurnasirpal II, de acum 2.800 de ani, a ținut un uriaș ospăț, la care au participat zeci de mii de oameni, iar acolo au fost aduse de la munte mii de vase cu vin, care costau de peste zece ori mai mult decât berea, și fiindcă erau greu de transportat, dar și pentru că vinul era produs în cantități mult mai mici. Trei secole mai târziu, un rege babilonian denumea vinul „excelenta bere din munți”.

Berea a fost înaintea pâinii? - O ipoteză controversată

Încă de pe la 1950 au apărut teorii care susțineau că berea a avut un rol crucial în istoria umanității. Opinia general acceptată era că berea a apărut ca un derivat al preparării pâinii de către primii cultivatori de cereale, dar această perspectivă a fost pusă la îndoială în ultimele decenii.

Teoria cu totul diferită susține că oamenii s-au apucat de agricultură pentru a avea în continuare bere și pentru a avea mai multă, fiindcă le plăcea gustul și, evident, le plăcea cum se simțeau după ce beau (starea euforică).

Revista National Geographic a scos în 2017 un număr în care subiectul principal era apariția primelor băuturi alcoolice, iar în articol se discuta pe larg și despre teoria cum că oamenii au trecut la traiul sedentar și la cultivarea plantelor, de dragul băuturii, mai exact, pentru a produce alcool!

Așadar, au fost scrise cărți și articole, au fost produse documentare în care ideea principală este că alcoolul a fost „motorul” revoluției neolitice și că berea a fost motivul pentru care vânătorii-culegători din Epoca de Piatră au lăsat traiul nomad și s-au apucat de agricultură.

Teoria denumită de unii „beer before bread hypothesis” spune că vânătorii - culegători de acum peste 10.000 de ani au făcut alcool din ierburi sălbatice care însă, cu timpul, au devenit insuficiente, iar oamenii au fost nevoiți să găsească alte metode de a face alcool. Oamenii ar fi „domesticit” cerealele și ar fi experimentat pentru a obține cantități cât mai mari, pentru a face mai ales bere, și nu pâine.

Este esențial de menționat că trecerea de la vânat+cules la agricultură a durat probabil mii de ani, nu a fost un proces rapid și nici nu avea cum să fie. A spune însă că dorința de a avea bere i-a determinat pe oameni să devină agricultori este prea mult. Cert este că dorința de a avea bere a contat mult și a „înclinat balanța” către agricultură, către un stil de viață sedentar și către stabilirea în mici așezări.

Trebuie spus că berea de pe timpuri era mult mai tulbure și avea conținut scăzut de alcool, probabil 1-2%, fiind băută de toată comunitatea. Berea era, înainte de apariția protecției sanitare moderne, mai sigură din punct de vedere sanitar decât apa, iar asta se întâmpla fiindcă drojdia produce etanol - prin fermentarea zahărului - iar etanolul are efect antimicrobian, de acest efect beneficiind și băutorul. Berea era mai sigură și fiindcă la prepararea ei era folosită apă care era fiartă mai întâi.

Interesant este că a mai existat un factor important: berea era de cele mai multe ori băută în primele zile, când procesul de fermentație nu era finalizat. În acea stare, nu doar că era scăzută concentrația de alcool, dar berea, datorită drojdiei, era bogată în vitamina B. Acest lucru este important, fiindcă berea ar fi compensat deficitul de vitamină B determinat de scăderea cantității de carne consumată, dat fiind că oamenii au trecut la agricultură.

Acestea fiind spuse, în articolul din National Geographic se menționează faptul că berea a fost extrem de importantă fiindcă drojdia nu produce doar etanol, ci și diverși nutrienți, printre care și o parte din complexul de vitamine B. În Orientul Apropiat berea era în perioada antică „un fel de pâine lichidă îmbogățită, care asigura calorii, hidratare li vitamine esențiale”.

Nu trebuie uitat că regimul alimentar era foarte sărac în diversitate acum cinci milenii, iar nutriția era de calitate proastă, așa că berea era foarte importantă, prin vitaminele esențiale conținute.

Berea în Egiptul Antic

În februarie 2021 autoritățile din Egipt au anunțat descoperirea, la Abydos, a ruinelor unei fabrici de bere de acum 5.000 de ani, de pe vremea lui Menes, întemeietorul regatului.

Au fost descoperite 40 de bazine ceramice care au fost folosite pentru a prepara berea dintr-o mixtură de plante și apă. Abydos este un loc celebru pentru necropole și temple și se bănuiește că exista acolo o fabrică de bere atât de mare și pentru că berea era folosită și în ritualuri religioase.

Berea era, alături de pâine, alimentul principal. Berea era tulbure față de cea din prezent și avea foarte puțin alcool, dar era băută de toată lumea, de mai multe ori pe zi, inclusiv de copii. O inscripție din Egipt le îndemna pe femei să le dea fiilor care merg la școală două borcane de bere și trei bucăți mici de pâine, pentru ca aceștia să se dezvolte în mod sănătos.

Pâinea și berea erau simboluri ale prosperității și, dat fiind că erau lucruri atât de necesare în viață, hieroglifele lor combinate au dat naștere hieroglifului care însemna ”mâncare”.

Lucrătorii erau plătiți în rații de bere, dar și în pâine, ulei sau legume. Berea era considerată aliment, fiind mai groasă și, mai ales, era mult mai sigură din punct de vedere sanitar decât apa luată din râu.

Era băută cu ajutorul unor paie, dintr-un fel de borcane de ceramică și se strica foarte repede, dat fiind climatul cald.

Berea era făcută dintr-un sortiment de grâu sau din orz și nu avea hamei. Și cu bere au fost plătiți cei care au construit piramidele: papirusurile descoperite arată că primeau pe zi două ”borcane” ce conțineau patru litri de bere.

La fel ca în prezent, calitatea berii varia enorm, de la cea mai ieftină, groasă și probabil amară, până la cea mai scumpă bere, aromată și clară, fără impurități.

Berea era pusă și în morminte, pentru ca cel decedat să aibă ce bea și în viața de după. Și pe atunci erau mulți oamenii care beau prea mult, iar într-un papirus de acum 35 de secole se spune despre cei care ajung să vorbească prea mult după ce beau bere prin taverne.

Berea era cu siguranță folosită la ritualuri religioase unde se bănuiește că cei care erau prezenți se îmbătau uneori, dar și în medicină, unde se credea că spiritele rele pot fi gonite sau măcar amețite de lichidul ”magic”.

Berea era folosită și în medicină, iată două exemple din papirusul Ebers, un celebru text de la 1.500 î Hr care se bazează pe remedii și mai vechi și vine cu sute de leacuri. „Se spunea că jumătate de ceapă amestecată cu bere înspumată poate să te scape de constipație, de exemplu, iar dacă amesteci pudră de măsline cu bere se poate vindeca indigestia: pentru o femeie care era în durerile facerii se recomanda un masaj în zona abdominală cu o soluție de șofran și bere”

Vinul în Grecia Antică

”Popoarele din Mediterana au evoluat de la stadiul de barbari când au început să cultive măslinul și vița de vie”, spunea istoricul Tucidide.

Vița de vie a fost adusă în Grecia din Asia Mică, probabil din Anatolia, via Fenicia, Palestina și Egipt cu două milenii înainte de secolul lui Pericle. Grecii au pus la punct un sistem de transport și comerț, cu amfore și cu corăbii, astfel că până în anul 500 î Hr vinul grecesc a ajuns în multe locuri: din Crimeea până la Dunăre și din Egipt până în Franța de azi.

Istoricii cred că vița de vie a ajuns în jurul anului 600 î Hr la Massalia (Marsilia de azi) și de acolo, câteva sute de ani mai târziu a ajuns în Burgundia, punându-se bazele unde industrii celebre și azi în regiune.

Forma amforei a fost extrem de bine gândită: să încapă cât mai multe într-un vas maritim, să fie și rezistentă, dar și ușor de descărcat. În aceste condiții, producerea amforelor era o operațiune complexă și s-a creat o industrie în jurul ei.

Dar ce vin beau locuitorii vechii Elade?

Erau prețuite vinurile puternic aromate, mirosind a flori, violete, trandafiri și zambile. Dacă vinul nu avea o aromă proprie, așa cum se întâmplă cu multe vinuri dulci, putea fi parfumat prin multe adaosuri, inclusiv mirodenii sau extracte de flori. Se pare că exista o preferință pentru vinurile dulci, cu gust de miere.

Grecii beau vinul amestecat cu apă și se pare că varia între 3% și 7% concentrația de alcool, cam nivelul berilor de astăzi. Unii filosofi comparau amestecul de apă și vin cu combinație dintre bine și rău din natura umană.

În procesul de producere a vinului era adăugată uneori apă de mare, iar în alte cazuri se punea miere și alac.

Se estimează că puține vinuri puteau să se păstreze mai mult de câțiva ani, fiindcă apărea oxidarea și vinul devenea oțet, dar și acest oțet era folosit pentru mâncare și era adesea băut.

Erau celebre vinurile din insulele Chios, Lesbos, Thasos și Kos, dar și cele din Tracia.

Grecii au făcut un super-business din comerțul cu vin și o epava descoperită pe fundul Mediteranei, în sudul Franței, a scos la iveală 10.000 de amfore ce transportau echivalentul a peste 300.000 de sticle de vin.

Grecii nu au dus doar amforele cu vin, ci și meșteșugul viticulturii în zone precum sudul Franței și al Italiei sau Sicilia. Istoricii dezbat dacă vița de vie a fost dusă în Spania și Portugalia de greci sau a ajuns acolo cu câteva secole mai înainte, prin fenicieni. Uriașe vase ”krater” au fost găsite în mormintele unor nobili celți din Franța încă din secolul 6 î Hr ceea ce spune multe despre cât de important era vinul.

Grecii amestecau vinul cu apă și considerau barbare popoarele care îl beau fără a-l amesteca. Conta enorm proporția apă: vin, fiindcă în funcție de ea se putea știi cât de repede sau de rău se vor îmbăta oamenii. Un amestec jumătate vin jumătate apă era considerat vin tare, iar la unele sortimente de vin extrem de concentrate cantitatea de apă era de la 8 până la 20 de ori mai mare decât cea de vin. Pe vreme caldă vinul era răcit prin coborârea vasului într-o fântână sau prin amestecarea cu zăpadă ce fusese strânsă iarna și pusă în spații subterane de depozitare.

Grecii spuneau că doar zeul Dionysos putea bea vinul fără a pune apă în el, în timp ce muritorii riscă enorm și pot înnebuni. Istoricii au scris despre traci, despre sciți și despre celți că sunt barbari și fiindcă beau vinul fără a-l dilua.

Vinul era și mai sigur, din moment ce apa era de multe ori contaminată. Interesant este că erau criticați și cei care nu beau deloc vin la ospețe. De exemplu, scriitorul Plutarh spunea: „Bețivul este insolent și nepoliticos. Pe de altă parte, cel care se abține total este dezagreabil și potrivit mai mult să aibă grijă de copii, decât să prezideze la un ospăț”