Cele mai frecvente defecțiuni ale centralei termice. Cum pot fi remediate rapid și ușor

centrala termica

Dimensiune font:

| 12-02-2020 19:45

Indiferent de condițiile de afară, specialiștii spun că o centrală termică este binevenită, oricând, indiferent dacă stăm la bloc sau la casă. Dar, ca fiecare sistem de încălzire, și acestea se pot defecta, dar trebuie să fim atenți la semne, pentru că, odată cu uzarea tehnică și morală, acestea încep să apară.

Cele mai frecvente defecțiuni ale centralei termice
Ca orice obiect din casă, și centralele termice au o perioadă de funcționare după care, inevitabil intervin și mici, sau chiar mari, probleme tenice de funcționare. Important este să vedems semneleși să intervenim la timp, tocmai în ideea de a nu se defecta iremediabil. În rândurile ce urmează vă prezentăm principalele simptome de care trebuie să țineți cont în cazul centralelor termice pe gaz:

• Centrala termică nu pornește
În situația în care centrala termică nu pornește, trebuie să verifici dacă ai gaz, apă și curent electric. În lipsa oricăruia dintre ele, centrala nu va funcționa. Dacă problema este curentul, centrala va porni automat, după ce alimentarea cu energie electrică a fost reluată. Dacă problema este, în schimb, gazul, atunci când distribuitorul reia alimentarea, o simplă resetare a sistemului este suficientă;

• Centrala termică se oprește de mai multe ori
Dacă ai această problemă cu centrala, s-ar putea că apa să nu aibă presiune sau să existe o problemă cu termostatul din cameră. De asemenea, este posibil că alimentarea cu apă să fie sistată sau să existe defecțiuni la pompă de recirculare;

• Flacăra centralei termice nu se aprinde
Această problemă poate fi cauzată de temperatura apei din cazan, care este superioară celei reglate. Sau poate fi cauzată de un robinet de gaz închis. De asemenea, pot exista avarii ale cazanului, caz în care ledul roșu este aprins și sistemul trebuie rearmat de la butonul de resetare. Defecțiunea poate fi cauzată și de prezența aerului pe coloana de gaz sau de o presiune prea mică sau inexistentă în instalație. Manometrul ar trebui să indice o presiune de cel puțin 1,1 bari, pentru ca centrala să funcționeze în parametri optimi;


• Aprinderea și stingerea flăcării
O defecțiune cauzată de inversatul fazei cu nulul pe cablul de alimentare. Poziționează corect stecherul în priză, pentru a rezolva problema. Apoi, resetează centrala de la buton;

• Centrala termică nu încălzește sau nu dă apă caldă
Dacă apă nu depășește temperatura de 40 de grade, butonul de reglaj este setat la o temperatură sub 60 de grade. Problema poate fi cauzată însă și de presiunea prea mare din coloana de apă rece. Însă poate fi și o problemă a termostatului, care își poate pierde din precizie. Acesta poate fi înlocuit ușor, fără o cheltuiala prea mare;

• Caloriferele rămân reci
S-ar putea că traseul de țevi să fie înghețat, mai ales dacă acesta trece prin spații deschise, iar temperaturile sunt foarte joase. Sau se poate ca radiatoarele să fi prins aer. Verifică și butonul de selecție vară/iarnă, care trebuie setat pe anotimpul rece, bineînțeles. Apoi, termonstatul de ambianța poate fi setat la o temperatură sub 20 de grade Celsius sau instalația de încălzire poate fi închisă cu totul.

• Cazanul produce condens
Cazanul a fost reglat să funcționeze pe funcția de încălzire, la o temperatură mai mică de 75 de grade, însă. În aceste condiții termostatul montat pe centrală trebuie reglat la o valoare mai mare decât aceasta;

• Defectarea termostatului
Termostatele se pot defectă sau își pot pierde sensibilitatea. Vestea bună este că termostatul poate fi înlocuit la prețuri chiar accesibile.

• Înghețarea centralei
Instalația poate îngheța chiar și la o temperatură de 0 grade Celsius. Dacă centrala se află într-un loc răcoros, precum garajul, de exemplu, poți achiziționa un robinet termostatic, care va deschide instalația numai dacă apa depășește 6 grade Celsius;

• Zgomote în centrală
Bolboroseala sau loviturile care se aud din centrală termică pot indica faptul că aerisirea instalației nu s-a făcut corespunzător sau faptul că apa nu are presiunea potrivită. Însă pot indica și probleme la pompa de circulație. Șuieratul care se aude din centrală, în schimb, poate semnifica calcar depus pe schimbătorul de căldură, în plăci. Depunerile de minerale, dar și nămolul pot cauza zgomote în calorifere;

• Scurgeri de apă din centrală
Centrala termică este prevăzută cu o supapă. Aceasta va elimina surplusul de apă, dacă presiunea e prea mare în sistem;

• Nereguli cauzate de furnizorii de utilități
Dacă debitul de apă este insuficient și presiunea în conducta de alimentare scade sub 1,2 bari, centrala nu va funcționa corect. Dacă debitul gazului este insuficient, centrala va merge cu intermitențe și va întra în avarie – led roșu aprins. De asemenea, o presiune prea mare a gazului poate cauza zgomote și vibrații ale regulatorului de gaz. Iar variațiile de tensiune ale curentului electric pot duce la nefunctionarea centralei sau la arderea siguranței.

Cum pot fi remediate rapid și ușor
Toate aceste simptome și, ulterior, defecțiuni, se pot remediafoarte ușor dacă facem revizii periodice ale instalațiilor centralei, dacă se folosesc sisteme de regularizare a tensiunii și protecția față de căderi și șocuri electrice și, cel mai important, să nu facem greeșala de a intervenii noi, ca în reclama cu Gigel, ci să apelăm de fiecare dată la specialiștii în domeniu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Călătorii în spaţiu la preţuri accesibile
24/11/2024 15:33

În timp ce fondatorul SpaceX, Elon Musk, ar putea fi hotărat să trăiască intr-o zi pe o altă planetă, directoarea operaţională a companiei spune că intenţionează să menţină lucrurile terestr ...

La ce oră este bine să pornești centrala din casă. Trucul care ne ajută să economisim bani la facturi
21/11/2024 19:08

 Multi romani vor să afle la ce oră este bine să pornesti centrala din casă. Iarna, facturile la gaze, căldură si curent sunt mult mai mari. Iată trucul care ne ajută să economisim bani la facturi ...

Bioplasticul care se dizolvă în apă ar putea combate criza globală a poluării
18/11/2024 11:43

Bioplasticul care se dizolvă in apă ar putea combate criza globală a poluării Într-o perioadă in care plasticul sintetic a poluat aproape fiecare colt al lumii si a apărut in alimente si in corpu ...

Experții confirmă! Care sunt cele mai slabe parole din mediul online: pot fi sparte de hackeri în doar câteva secunde. Utilizatorii români le folosesc foarte des
17/11/2024 11:59

 NordPass, aplicatia de management al parolelor dezvoltată de NordVPN, a publicat recent lista anuală a celor mai slabe parole folosite pe internet, iar rezultatele sunt ingrijorătoare. Printre cele ma ...

Spectacol pe cer. Ploaie de stele căzătoare
15/11/2024 14:34

Luna noiembrie aduce un moment asteptat de pasionatii de astronomie: curentul meteoric al Leonidelor atinge punctul culminant in noaptea de 16 spre 17 noiembrie. Acesta este momentul ideal pentru a observa &bd ...

Regulă importantă pentru chiriașii și proprietarii de la bloc! Ce trebuie să facă obligatoriu iarna
14/11/2024 11:23

 Regulă importantă pentru chiriasii si proprietarii de la bloc! Multi romani apelează la tot felul de trucuri in prag de iarnă pentru a mai reduce consumul la căldură sau la energie electrică. Locat ...

Anomalie bizară într-o regiune din Canada: acolo poți să slăbești instantaneu. Oamenii de știință caută explicații
12/11/2024 09:39

Stiati că gravitatia nu este aceeasi peste tot pe Pămant? In Golful Hudson din Canada, gravitatia este usor mai slabă decat media globală - o anomalie pe care oamenii de stiintă o studiază incă din anii ...

Cum distingi vinul făcut din struguri de cel falsificat? La ce să fii atent? Testul simplu
10/11/2024 18:35

  Cum distingi vinul făcut din struguri de cel falsificat? La ce să fii atent?     Romanii nu sunt printre cei mai mari consumatori de vin din Europa, dar fie si ocazional, sunt ...

VIDEO Descoperirile care schimbă tot ce știam despre Pompei: Cum arătau, de fapt, locuitorii legendarului oraș
10/11/2024 17:23

  Cercetătorii au realizat o descoperire remarcabilă in cadrul unui studiu recent despre victimele eruptiei vulcanice din Pompei, care a avut loc in anul 79 d.Hr, conform CNN.com.     ...

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică
08/11/2024 15:37

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică Are apa memorie? Poate un lichid diluat de 120 de ori sa pastreze proprietatile solutiei initiale? Daca incredibilul devine credibil, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei