Comoară veche de 1.500 de ani, descoperită în Danemarca
Dimensiune font:
Obiecte din aur cu o vechime de aproximativ 1.500 de ani, care compun una dintre cele mai mari, mai valoroase şi mai frumoase comori din istoria Danemarcei, a fost descoperită recent în această ţară, a anunţat duminică asociaţia muzeală a oraşului Vejle, citată de DPA.
Un arheolog amator a descoperit cele 22 de obiecte - care datează cel mai probabil din secolul al V-lea şi au o greutate totală de 945 de grame - cu ajutorul unui detector de metale.
Descoperirea a fost realizată lângă Jelling, care a fost cândva o aşezare umană înfloritoare, iar acum este un sit arheologic de mare importanţă din Danemarca.
Aurul descoperit constă în principal din medalioane frumos decorate, dar cuprinde şi câteva monede romane, transformate în bijuterii.
Unele piese au motive şi inscripţii runice, care ar putea face referire la conducătorii din acea vreme, însă conţin şi elemente din mitologia nordică.
Comoara va fi expusă la Vejle începând din data de 3 februarie 2022.
Arheologul danez Morten Axboe a comparat semnificaţia acestor artefacte cu aşa-numitele Coarne de Aur ale lui Gallehus, două coarne de băut care se numără printre cele mai faimoase obiecte din istoria Danemarcei.
Colegul său Peter Vang Petersen, cercetător la Muzeul Naţional din Copenhaga, a declarat că această comoară este o ''descoperire de vis'', de o excepţională dimensiune, calitate şi măiestrie.
Reprezentanţii Asociaţiei muzeale din Vejle au afirmat că ''fascinanta călătorie a aurului ne spune multe lucruri despre continentul european, care era strâns conectat prin comerţ şi război în epoca fierului''.
În Danemarca, epoca fierului este definită drept perioada cuprinsă între anii 500 î.e.n. şi 775 e.n., care marchează începutul epocii vikingilor.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau