Fuggerei, satul din Germania unde chiria nu a mai crescut din 1520
Dimensiune font:
Viața în chirie poate fi foarte scumpă, mai ales când locuiești la oraș. În plus, proprietarul crește tariful în fiecare an. Ar fi minunat dacă chiria ar rămâne aceeași, oricât de mult ai sta în acel loc.
Ei bine, exact asta se întâmplă în Fuggerei, o micuță localitate din Germania. Inițial, Fuggerei a fost un complex de case pentru săraci. De-a lungul anilor s-au construit alte case și facilități și Fuggerei a devenit un sat.
Partea interesantă este că chiria în Fuggerei a rămas neschimbată din 1520!
În mijlocul orașului Augsburg se află un mic complex de case. A fost construit în 1520 și este cunoscut drept Fuggerei. După cum notează Culture Trip, este cel mai vechi complex de locuințe locuit permanent, până în ziua de azi.
Fuggerei are o istorie bogată și este un loc frumos. Însă uimitor este faptul că locuitorii de azi ai complexului plătesc aceeași chirie ca în 1520. Chiria anuală în 1520 era de un gulden renan, iar în ziua de azi chiriașii plătesc echivalentul aceleiași sume, adică doar 0.88 de euro.
Cum complexul este un obiectiv istoric protejat, nu s-au făcut prea multe schimbări, în afară de cele strict necesare, precum instalarea sistemului electric și a rețelei de canalizare.
Casele au între 150 și 215 metri pătrați. Fiecare locuință are o bucătărie, o sufragerie, un dormitor și încă o cameră mică pentru oaspeți. Fiecare casă are un dispozitiv distinct cu care se bate la ușă, sub formă de con de brad sau frunză de trifoi.
Asta, deoarece inițial aici nu exista iluminare stradală și oamenii puteau identifica pe întuneric casele pipăind aceste dispozitive. Apartamentele de la parter au și grădină și magazie, iar cele de la etajul superior beneficiază de spațiu în pod.
Complexul istoric înconjurat de ziduri Fuggerei, aflat în mijlocul orașului Augsburg, este creația lui Jakob Fugger „cel Bogat”. A fost un bancher de succes și era responsabil cu finanțele Sfântului Imperiu Roman și ale familiei Habsburg.
Averea lui Fugger cel Bogat: 7 tone de aur
A fost unul dintre cei mai bogați finanțiști din istorie și a lăsat moștenire familiei sale peste 7 tone de aur. Însă Fugger dorea să facă ceva benefic pentru societate.
Astfel, a plănuit complexul Fuggerei și a investit 10.000 de guldeni inițial. Scopul său era să creeze o comunitate pentru săraci care să cuprindă activități religioase, pe lângă locuințele extrem de ieftine.
Primii locuitori au fost în principal meșteșugari și zilieri. Unii dintre ei se ocupau cu mici afaceri la ei acasă sau își ofereau serviciile în schimbul unor bunuri.
A fost fondată o școală, care să ofere o educație catolică. Unul dintre locuitorii cei mai celebri din Fuggerei a fost străbunicul lui Wolfgang Amadeus Mozart, care a locuit aici între 1681 și 1694. În ziua de azi, o placă comemorează șederea sa în acest loc.
Arhitectura originală a fost proiectată de Thomas Krebs și biserica Sfântul Marcu a fost adăugată de Hans Holl în 1582. Până în 1938, s-au adăugat multe alte complexe de locuințe, fântâni și alte facilități.
Din păcate, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o mare parte din Fuggerei a suferit pagube. În complex s-a construit un buncăr pentru a proteja locuitorii.
Potrivit Atlas Obscura, buncărul funcționează astăzi ca muzeu. După ce războiul s-a sfârșit, au fost construite două clădiri pentru văduve, în scopul de a le ajuta pe ele și pe familiile lor.
S-au făcut reparații și s-au adăugat alte clădiri. În ziua de azi, aici se află 67 de case și 147 Wohungen (apartamente).
Fugger a pornit totul cu o depunere inițială de 10.000 de guldeni. Trustul încă administrează proprietatea. Cea mai mare parte a banilor din trust provine din proprietățile de zone de pădure ale familiei Fugger.
Complexul este fermecător și toți cei care aud de existența sa vor să trăiască aici o vreme. Însă există restricții dacă îți dorești să locuiești aici.
În primul rând, lista de așteptare se întinde pe o perioadă de patru ani. Cei care au avut șansa să locuiască aici după o așteptare atât de lungă spun că se simt de parcă ar fi câștigat la loterie.
Mai mult, cei care doresc să locuiască aici trebuie să fie catolici. Trebuie să ia parte la rugăciuni de trei ori pe zi: rugăciunea Domnului, rugăciunea către Fecioară și rostirea crezului de la Niceea.
Chiriașii din Fuggerei acceptă să fie paznici, ciocli sau grădinari
Vârsta minimă trebuie să fie de 60 de ani iar aplicantul trebuie să fi locuit în Augsburg în ultimii doi ani. Deși complexul este dedicat celor nevoiași, nu li se permite să locuiască aici dacă au datorii.
Locuitorilor li se cere să contribuie la comunitate lucrând ca paznic de noapte, cioclu sau grădinar. Există și un program strict. Porțile complexului se închid la ora 10 în fiecare seară. După acea oră, poți intra numai dacă plătești un euro paznicului de noapte.
Oameni din lumea întreagă vin să arunce o privire asupra acestei comunități minunate. Pentru vizitatori, sunt disponibile tururi de 45 de minute.
Vizitatorii nu pot intra în clădirile locuite, însă pot vizita muzeul. În muzeu se află un apartament conservat, identic cu cele din clădirile locuite.
De asemenea, muzeul oferă informații detaliate despre familia Fugger. Vizitatorii pot vizita și buncărul construit în timpul războiului. Unii pot avea șansa de a schimba câteva vorbe cu vârstnicii care trăiesc în această comunitate.
Tururile sunt disponibile în multe limbi, cum ar fi germana, engleza, italiana, franceza, rusa, spaniola, ceha, româna, greaca, maghiara și chineza. Fiecare tur costă 4 euro de persoană.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau