Singurul cosmonaut român este putred de bogat. Ce avere are Dumitru Prunariu
Dimensiune font:
Veniturile şi economiile singurului cosmonaut român au fost făcute publice recent, atunci când soţia acestuia şi-a depus declaraţia de avere către autorităţile statului român.
Dumitru Prunariu este primul si singurul român care a fost în spaţiul cosmic ca participant al misiunii sovietice Soiuz 40 (14 mai 1981). El a petrecut în condiţii de imponderabilitate 7 zile, 20 de ore si 42 de minute.
De profesie inginer aeronautic, Prunariu a deţinut şi câteva funcţii importante. A fost sef al Aviatiei Civile, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române şi membru în CA al TAROM.
Actualmente, Prunariu, în vârstă de 63 de ani, este pensionar şi deţine gradul de general-locotenent în rezervă. Cea mai recentă declaraţie de avere a fost depusă chiar anul acesta de către sotia sa, Crina Rodica, care lucrează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit acestui document, familia Prunariu are în proprietate două terenuri la Corbeanca si Cornetu, dar şi două apartamente în Bucureşti. Activele financiare sunt în mai multe conturi bancare, iar valoarea lor depăşeşte 300.000 de euro.
Fostul nostru cosmonaut a încasat anul trecut suma de 116.400 de lei (9700 lei pe lună salariu de la Asociatia Romspace), 25.000 de euro (contract cesiune drepturi utilizare nume si imagine), 96.300 de lei (8.025 de lei pe luna, Casa de pensii MAPN) si 28.700 de lei (indemnizatie membru de onoare Academia Romana).
În 2015, Prunariu a câştigat 79.000 de euro, adică peste 6500 de euro lunar, transmit ştirile KanalD.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau