Solstiţiul de vară. Ce înseamnă şi ce schimbări aduce
Dimensiune font:
Solstiţiul de vară sau Ziua Soarelui, cum i se mai spune, are loc pe 21 iunie şi aduce cu el şi cea mai lungă zi din an, numai bună să profităm să facem plimbări mai lungi în natură. Unde mai pui că atunci este şi a doua zi de Rusalii, zi nelucrătoare, aşa că nu avem scuze să nu ne bucurăm de timpul în plus.
Axa Pământului se aliniază pe direcţia Soarelui. De altfel, denumirea de solstiţiu exact asta transmite, momentul în care „stă Soarele.” În astronomie solstițiul se întâmplă atunci când planul determinat de centrul Soarelui şi de axa de rotație a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. Vara, unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul, la amiază, este cel mai mare.
Ei, pe 21 iunie ziua va avea exact 15 ore şi 32 de minute, în timp ce noaptea va avea, în mod evident, numai 8 ore şi 28 de minute – o veste nu tocmai apreciată de cei care spun că funcţionează bine doar atunci când dorm cel puţin 9 ore pe noapte.
Ca orice eveniment astral, solstiţiul de vară este şi el însoţit de o mulţime de semnificaţii. Este considerat un eveniment încărcat de multă energie menită să crească creativitatea, pasiunea şi chiar virilitatea.
Se spune că dacă te speli cu roua care se adună în ajunul solstiţiului, aceasta face minuni asupra tenului, în timp ce o baie azi, într-un râu sau lac, ajută organismul să rămână sănătos.
Ziua solstiţiului este considerată una magică, ce ajută la împlinirea unor dorinţe mari şi greu de realizat altfel. Tot acum se spune că se înfăptuiesc schimbări benefice în ceea ce priveşte dragostea şi prosperitatea.
Şi tot magia acestei zile ar avea de-a face cu focurile aprinse în această zi, care în unele zone sunt considerate că alungă spiritele rele, în timp ce în altele ar ajuta tinerele fete să-şi ghicească viitori soţi.
Tot acum se practică şi purificarea bijuteriilor, care sunt transformate în acest fel în talismane norocoase. Cu o zi înainte de solstiţiu se pune bijuteria în apă, într-un vas, împreună cu ierburi precum cimbrul şi rozmarinul, dar şi lavandă, sunătoare şi muşeţel, florile lunii iunie. Dimineaţa, bijuteria se scoate şi se mută într-un alt vas, cu apă curată, care se trece prin flacăra unei lumânări galbene, focul având puterea de a o purifica.
Dacă tot vorbim de un fenomen astronomic, evident că nu lipsesc nici interpretările astrologice. Iar cei care analizează aceste lucruri spun că solstiţiul de vară are influenţe majore asupra tuturor semnelor zodiacale. Primul lucru pe care îl vom resimţi în această perioadă este acela că vom avea emoţii mai puternice şi o dorinţă mai mare de a ne întâlni şi conecta cu cât mai mulţi oameni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau