UE pregătește un încărcător universal care poate fi folosit indiferent de marca telefonului
Dimensiune font:
Comisia Europeană dă „tuşa finală” unui proiect de reglementare pentru impunerea unui încărcător de telefon universal, a declarat luni vicepreşedinta sa însărcinată cu politica de concurenţă, Margrethe Vestager, relatează AFP.
„Să ai un încărcător universal care se poate cumpăra independent de marca telefonului permite economisirea de resurse şi simplificarea lucrurilor”, a declarat comisarul european pentru Franceinfo.
„Ne aflăm în ultima linie dreaptă pentru a da tuşa finală acestui proiect. Nu cunosc calendarul cu exactitate, dar credeţi-mă, suntem în ultima fază”, a adăugat ea.
În ianuarie 2020, eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie neconstrângătoare în favoarea unui încărcător universal pentru telefoanele mobile în Europa, în numele drepturilor consumatorilor şi mediului.
Ei au cerut atunci o legislaţie europeană în termen de şase luni, dar s-au lovit de mari reticenţe din partea industriei, cu Apple în frunte.
„Acest tip de normă este genul de lucruri la care putem şi trebuie să ne aşteptăm în Europa, noi toţi cetăţeni europeni şi utilizatori ai acestor diferite echipamente”, a mai spus Margrethe Vestager luni, insistând asupra cantităţii mari de încărcătoare depăşite stocate în gospodării.
Întrebată despre intrarea în vigoare a planului european pentru impunerea de noi constrângeri marilor giganţi din domeniul digital, comisarul european a afirmat că îşi pune speranţele în preşedinţia franceză a UE, în primul semestru a lui 2022.
„Avem afaceri juridice în curs în mai multe ţări”, a declarat ea, citând „probleme” cu Google, Amazon şi Apple. „Nu este suficient, trebuie ca reglementarea să acţioneze înainte chiar de a exista o suspiciune privind orice ilegalitate”, a adăugat ea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau