Un nou cutremur în România
Dimensiune font:
Un cutremur cu magnitudinea de 2,5 s-a produs joi noapte, la ora locală 01:05, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, arată datele publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 79 km NE de Ploiești, 83 km V de Brăila, 90 km V de Galați, 11 0km E de Brașov, 113 km NE de București, 143 km S de Bacău, 168 km E de Pitești, 174 km NE de Ruse, 182 km NV de Constanta, 216 km S de Iași.
Cel mai important seism din acest an s-a produs la data de 31 ianuarie 2020, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimțit până şi la Bucureşti, capitala României, aflată la o distanță destul de mare de epicentru.
În ultima perioadă s-au produs cutremure în jurul magnitudinii de 3 sau și mai mici. E o activitate normală a zonei Vrancea, cam la 2 ani se produce un cutremur între 5 grade și 6 grade pe Richter. Practic, această activitate a zonei Vrancea se încadrează în activitatea normală pentru regiune.
„Dacă s-ar produce un cutremur de 7 grade Richter în zona Vrancea la o adâncime de, să zicem, 100 de kilometri, sigur, sunt afectate blocurile care au mai trecut prin alte cutremure anterioare, cum sunt cele din 1990, 1986, 1977, care nu au fost consolidate. E posibil să fie afectate și alte clădiri care nu au fost afectate în urma cutremurului din 1977 și peste care au trecut 50 de ani. Cutremurele care produc pagube mari sunt cele peste 7,2”, spunea Constantin Ionescu, directorul general al INFP.
Zona seismică Vrancea este cea mai importantă regiune seismologică din România, prin energia cutremurelor produse, extinderea ariei lor de macroseismicitate și caracterul persistent și concentrat al epicentrelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau