Autorităţile sucevene dau bani pentru plata însoţitorilor şi ajutoarelor sociale
Dimensiune font:
* la rectificarea de buget şi Termica s-a ales cu peste 2,6 milioane de lei
Aleşii municipali au aprobat o hotărâre de rectificare a bugetului local, în urma căreia înspre societatea de termoficare, Termica, este îndreptată suma 2,644 milioane de lei, dintre care 2 milioane de lei alocate prin hotărâre de Guvern, iar 664.000 de lei venind de la Consiliul Judeţean, ca urmare a repartizării sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale. „Iată că aducem un supliment la Termica, astfel încât să putem asigura funcţionarea în această iarnă”, a declarat primarul Ion Lungu. Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a rectificat în minus, cu 3,77 de milioane de lei, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, respectiv a celor pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale, precum şi contribuţiile aferente acestora, din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat. În schimb, tot DGFP a transmis 207.000 de lei pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preunivesitar de stat şi 219.000 de lei în scopul achitării drepturilor asistenţilor persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare în cauză. În urma notelor de fundamentare primite de la Direcţia de Asistenţă Socială, consilierii locali au aprobat alocarea a 12.000 de lei pentru plata ajutoarelor sociale, banii fiind luaţi din Fondul de rezervă bugetară. În cadrul subvenţiilor pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif, societatea de transport public local TPL s-a ales cu 219.240 de lei, o altă sumă de 126.970 de lei luând calea SCCF Iaşi, în contul reparaţiilor făcute în vară la podul de peste râul Suceava.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau