40.000 de euro, factura la curent electric primită de un român din Italia
Dimensiune font:
Un român de 25 de ani, stabilit în Taranto (Italia), a primit o factură uriașă la energie electrică – 40.000 de euro. Povestea a început în momentul în care și-a depus un CV, el fiind în căutarea unui loc de muncă. În 2017, a început să distribuie CV-uri în diverse baruri: într-o zi a intrat chiar într-unul dintre cele mai cunoscute baruri frecventate de cei foarte tineri, unul dintre cele din inima orașului, unde spera poate să fie angajat cu un contract regulat. La CV a anexat și o fotocopie a cărții de identitate și a numărului de asigurare socială.
Timpul a trecut, dar din acel bar nu a venit niciun telefon de angajare. Pe de altă parte, câțiva ani mai târziu, o societate de recuperare a creanțelor i-a scris ordonându-i să achite o datorie de aproape 40 000 de euro pentru facturi de energie electrică neplătite la Enel Servizio Elettrico Nazionale.
Înspăimântat, a ajuns la biroul avocatului Ivan Zaccaria care a făcut cercetări și a aflat că tânărul era proprietarul unui contract de furnizare a energiei electrice pentru un bar din centrul orașului Taranto și al unuia din Leporano. A descoperit astfel că datele românului nu ar fi fost folosite pentru a crea o bază de date a tinerilor în căutarea unui loc de muncă, ci pentru a activa o sursă de energie electrică.
Astfel, proprietarul firmei care administrează barul din centrul orașului și care are și alte afaceri în diverse alte zone din oraș și provincie a ajuns în dificultate. Fraudă și substituire de persoană sunt infracțiunile penale imputate de procurorul Maria Grazia Anastasia împotriva proprietarului de 42 de ani, proprietar a două baruri din centrul orașului și a unuia din provincie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau