70 de cocoși de luptă, confiscați în California
Dimensiune font:
Circa 70 de cocoşi, despre care se crede că erau folosiţi pentru lupte, au fost confiscaţi în cadrul unei investigaţii în desfăşurare în California, a anunţat Departamentul Şerifului din comitatul Los Angeles, citat de DPA.
Persoanele suspectate că au organizat astfel de activităţi - ilegale pe teritoriul SUA - au fost identificate, după ce adjuncţii şerifului au emis un mandat pe 27 ianuarie la Llano, însă nu au fost arestate, potrivit adjunctului şerifului, Joel Bronson. Este nevoie de timp pentru examinarea păsărilor şi stabilirea unui potenţial abuz înainte de a fi formulate acuzaţii, a explicat acesta.
Luptele implică de obicei doi cocoşi crescuţi pentru a avea un comportament agresiv, plasaţi într-un ring de dimensiuni mici, unde sunt încurajaţi să lupte până la moarte, în prezenţa unor persoane care pariază pe rezultat. Practica este ilegală toate statele americane.
O modalitate de a determina dacă un cocoş este destinat luptelor este să-i examinăm comportamentul, a explicat Bronson. "Dacă sunt găzduiţi cu alţi cocoşi ei vor lupta, de obicei până la moarte", spre deosebire de cocoşii care trăiesc de obicei alături de găini şi care tind să fie mai liniştiţi, a adăugat el.
California este un punct de oprire obişnuit pentru păsările care sosesc din estul SUA înainte de a fi expediate în străinătate, Guam fiind o destinaţie comună, a indicat Marty Irby, director al grupului de lobby pentru drepturile animalelor Animal Wellness Action.
Bronson crede, însă, că lupte între cocoşi sunt organizate şi pe proprietăţi din California.
Zona în care a avut loc raidul poliţiei, incluzând Antelope Valley şi regiuni din comitatul San Bernardino, este cunoscută pentru organizarea luptelor de cocoşi, a precizat Irby.
În august, un raid similar desfăşurat în zona unei proprietăţi din Chatsworth a condus la confiscarea a cel puţin 2.000 de cocoşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau