„Mamele furioase”, mișcarea femeilor revoltate că duc tot greul pandemiei
Dimensiune font:
În Statele Unite, circulă de câteva luni sintagma de „mame furioase”, pentru a descrie mame nemulțumite care cer imperativ schimbarea.
Deși nu putem încă vorbi de o „mișcare”, frustrarea și furia sunt resimțite și dincoace de Ocean, în Regatul Britanic, una dintre țările europene cel mai afectate de pandemia de coronavirus.
Pentru această comunitate din Londra, cel mai nou motiv de nemulțumire este închiderea unui pod, ceea ce le taie accesul la o școală de cartier și legături vitale în transportul public.
Una dintre mame, Michelle Coulter, s-a văzut nevoită să renunțe la job ca să poată petrece ore în șir în trafic, spre și dinspre școlile fiicelor ei. Pare să fi fost picătura care a umplut paharul. Dar femeile au mai multe motive de furie, nu doar din cauza unui pod închis, explică Julia Smith, organizatoarea protestului: „O mamă furioasă este o mamă ca mine, care se simte responsabilă pentru copiii ei. În ultimul an, ne-am simțit trădate de guvern în toate modurile posibile. Nu ne sprijină nimeni, ne-am săturat!”.
Formula de „mame furioase” a fost folosită prima oară de senatoarea americană Patty Murray pentru a descrie mamele suprasolicitate și subapreciate care își transformă furia în activism.
Mamele britanice au fost cu 150% mai expuse riscului să-și piardă locurile de muncă sau să fie silite să demisioneze din cauza măsurilor asociate pandemiei.
Dintre cele rămase fără slujbă, 65% spun că asta s-a întâmplat din cauza nevoii de a avea grijă de copiii care n-au mai mers la grădinițe și școli.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau