„Rage Room", experienţa care îi ajută pe brazilieni să scape de frustrări
Dimensiune font:
Într-un depozit de la periferia oraşului Sao Paulo, oamenii pot arunca cu ciocane uriaşe în televizoare, computere şi imprimante vechi, pot demola maşini şi sparge sticlă, potrivit Reuters.
Vanderlei Rodrigues, în vârstă de 42 de ani, care a deschis afacerea în urmă cu o lună în Cidade Tiradentes, a declarat că are un număr destul de mare de clienţi care doresc să se descarce, în special în timpul pandemiei.
„Cred că a fost cel mai bun moment pentru a deschide acest loc, din cauza emoţiilor prin care trec acum oamenii, de anxietate şi stres”, a spus Vanderlei Rodrigues.
Experienţa în „Rage Room” costă 4,64 dolari.
Dotaţi cu echipament şi căşti de protecţie, participanţii pot scrie pe pereţi problemele care îi deranjează, precum: „foşti iubiţi, „foşti soţi”, „corupţie” şi „muncă”. Aceste cuvinte devin apoi ţinta furiei lor.
Alexandre de Carvalho, în vârstă de 40 de ani, care lucrează în publicitate şi conduce două ore pentru a ajunge sau a se întoarce de la serviciu, a spus că, fiind îngrijorat de sănătate din cauza pandemiei, „este minunat să vii aici şi să eliberezi nişte sentimente”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau