Aflat în permisie pentru o zi, un deținut beat a amenințat că se aruncă de la etajul 7 al unui bloc
Dimensiune font:
Un deţinut de la Penitenciarul Craiova-Pelendava, aflat în permisie pentru o zi şi fiind în stare de ebrietate, a ameninţat miercuri că se aruncă de la etajul 7 al unui imobil, fiind nemulţumit că nu se judecă mai repede cererea sa de eliberare condiţionată.
Poliţiştii şi gardienii de la penitenciar veniţi la faţa locului au reuşit să-l convingă să renunţe la intenţiile sale, cazul fiind anunţat de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, într-un mesaj pe Facebook.
"Astăzi, 26 iulie 2023, Penitenciarul Craiova-Pelendava a fost informat de către organele de poliţie ale IPJ Dolj despre faptul că o persoană, aflată în stare de ebrietate, de aproximativ 50 de ani, aflată la etajul 7 al unui imobil pe raza municipiului Craiova, ameninţă cu acte suicidale, pe fondul nemulţumirii cauzate de amânarea termenului în vederea liberării condiţionate. Deţinutul fusese recompensat cu permisiunea ieşirii din penitenciar pentru durata a 24 de ore, clasificat în regimul deschis de executare a pedepsei privative de libertate. Mulţumesc MAI şi personalului Penitenciarului Craiova Pelendava. Deţinutul a fost convins să renunţe la intenţiile sale, fiindu-i acordate îngrijirile medicale la faţa locului. Genul acesta de evenimente produse de persoane private de libertate fac parte din activitatea curentă a poliţiştilor de penitenciare. Le mulţumesc pentru profesionalism!", spune Gorghiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau