Bărbat reținut după ce și-a înjunghiat soția
Dimensiune font:
Un bărbat de 62 de ani din municipiul Câmpulung Muscel, suspectat că şi-a înjunghiat soţia, a fost reţinut pentru tentativă de omor, urmând să fie prezentat duminică în faţa magistraţilor pentru stabilirea măsurilor preventive.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, autorităţile au fost sesizate sâmbătă, prin 112, că o femeie ar fi fost rănită cu un cuţit, în urma unui conflict izbucnit într-un apartament din Câmpulung Muscel.
"Poliţiştii (...) s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, bărbatul în cauză fiind condus la sediul poliţiei, iar victima, transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub aspectul tentativei de omor", se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, cercetările în acest caz sunt efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale.
"După administrarea probatoriului, în cursul nopţii de 13 spre 14 martie, bărbatul (...) a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive", precizează IPJ Argeş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau