Ce spune Nicu Covaci despre COVID
Dimensiune font:
Nicolae Covaci, liderul trupei Phoenix a povestit că a fost infectat cu noul coronavirus, atunci când în România nu se ştia încă de această boală. Artistul susține că boala s-a manifestat ca o răceală puternică în ianuarie 2020, când a venit în ţară din Spania.
Nicu Covaci a ajuns în primă fază în Bucureşti şi pentru că se simţea rău s-a dus la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", după care a venit în orașul natal Timişoara.
"Eu şi partenera mea de viaţă am avut COVID, anul trecut, în ianuarie. Eram la Timişoara. Sigur că atunci nu se ştia de COVID, dar simptomele erau cele pe care le ştim acum pentru acest virus", a relatat legendarul muzician pentru Adevarul.
Pe de altă parte, muzicianul a făcut o serie de referiri la așa-zise tratamente sau metode empirice de tratare a bolii, precum și la teoriile conspiraționiste legate de originea virusului.
„Am folosit şi acel medicament care se extrage din prună, care te dezinfectează. Adevărul e că există sisteme mult mai simple. Virusul ăsta nu rezistă la căldură şi dacă faci de două ori pe zi respiraţie de aer cald de la uscătorul de păr, dacă faci inhalaţii de aburi, în care au pus picături, ai scăpat! Din păcate, totul este o manevră. Dezbină şi domină, asta e formula. Este un război planetar bine gândit şi mult mai ieftin. Cu bombe, cu tunuri, tancuri costă bani. În laborator s-a făcut virusul şi ăştia trebuie puşi la zid, cei care au făcut virusul”, a afirmat Nicu Covaci.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau