Cea mai veche decapitare din Lumea Noua - Ce grozavii s-au gasit intr-un sit arheologic
Dimensiune font:
Potrivit specialistilor, craniile nu au insa vreo poveste brutala, asa cum poate ne-am astepta. Nu e vorba de vreo crima, ci mai degraba de un ritual ce tine de ingroparea mortilor din asezarea numita Lapa do Santo.
Conform unui raport publicat de jurnalul Plos One, oamenilor (vanatori culegatori) li s-au taiat si mainile, acestea fiind asezate pe craniu.
Descoperirea tine mai mult de ritualurile mortuare primitive, dar "sofisticate" din Americi, a explicat André Strauss, de la Institutul de Antropologie Evolutionara Max Planck, cel care a condus echipa internationala care a facut descoperirea si care munceste in acest sit din 2004.
Pana la aceasta descoperire, cea mai veche dovada de decapitare era de acum 4.000 de ani, din America de Sud.
Mai mult, odata cu aceasta, se extinde zona in care aceste practici erau comune cu mai bine de 2.000 de kilometri, a mai spus Strauss. Pana acum se credea ca practica decapitarii era specifica vestului continentului.
In total, 37 de schelete au fost gasite in sit. Cat despre cum s-a realizat decapitarea, se crede ca gatul a fost pur si simplu sucit, rotit, pana cand s-a departat de trup, si in niciun caz taiat de la inceput.
Ipoteza e argumentata de faptul ca in acea perioada nu existau cutite de metal si nici ghilotina.
Decapitarea are o istorie lunga in America de Sud, dar majoritatea cazurilor au avut loc in contextul diferitelor conflicte, cand anumite parti din corp erau luate ca trofee de razboi, ca simbol al superioritatii unui grup asupra altuia.
Zona in care s-au gasit scheletele a fost ocupata timp de peste 3.000 de ani de cateva grupuri de vanatori-culegatori, care foloseau adaposturi temporare pentru a dormi, gati, a-si face unelte si a-si ingropa mortii.
Ramasitele celor care nu au fost decapitati au oase rupte, unele arse inainte de a fi ingropate. Craniul unui bebelus este folosit ca urna, adapostind dintii a cel putin cinci indivizi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau