Chinurile unei românce sedusă de un jihadist ISIS. Cum a scăpat din iad
Dimensiune font:
Îşi spune Daniela, iar din motive obiective preferă să nu-şi divulge în totalitate identitatea. Acceptă însă să-şi facă cunoscută povestea şi îşi alege cu grijă fiecare cuvânt. Este una dintre multele povești ale soțiilor jihadiștilor însă românca născută la Cluj încercă să se scuture de povara trecutui și să-și continue viața după cum prezintă povestea sa Adevărul.ro.
Născută la Cluj, Daniela (41 de ani) a plecat cu familia în Franţa pe când avea 12 ani, la scurt timp după Revoluţie. An de an şi-a vizitat rudele rămase în ţar şi a rămas legată de România. Şi a crescut vorbind în casă cu familia doar româneşte. Ulterior, s-a înscris la Medicină în patria adoptivă, însă şi-a întrerupt facultatea după ce l-a cunoscut pe Omar, un sirian i-a devenit ulterior soţ.
Alături de el, Daniela a trăit aventura vieţii. „A fost dragoste la prima vedere”, spune românca. Bărbatul era galant, o trata cum nu o făcuse niciunul dintre foştii iubiţi şi a convins-o să-l ia de soţ deşi era cu 11 ani mai vârstă.
„A ştiut cum să mă ia, nu a făcut-o dintr-o dată. A început treptat să-mi povestească despre verii săi bombardaţi de americani şi ucişi cu sânge rece. A avut însă grijă să-mi spună că el nu ar putea să facă aşa ceva nimănui. Apoi, într-o zi mi-a povestit că francezii le-au făcut mult tău musulmanilor şi la fel mi-a spus şi despre englezi, că sunt răi şi că îi urăsc pe musulmani”, rememorează românca.
Treptat, vorbele soţului ei şi-au făcut efectul. Revolta a pus stăpânire pe sufletul Danielei, iar de la o zi la alta a început să privească tot mai mult cu neîncredere împrejur. Curând a ajuns să creadă că musulmanii sunt într-adevăr trataţi ca nişte sclavi în Franţa şi că sunt marginalizaţi fiindcă europenii sunt rasişti.
A venit şi ziua când soţul ei i-a spus că are să-i facă o mărturisire. A pregătit totul din timp cât mai ceremonios şi a fost cât se poate de persuasiv. I-a spus că de câţiva ani colaborează cu ISIS, iar de curând a acceptat să fie omul lor în Europa şi oriunde i s-ar cere.
Apoi, într-o zi „bomba”. A chemat-o cu el, i-a spus că vor merge departe, acolo unde e război, şi că are nevoie de ea: „Cum eu făcusem doi ani de medicină şi aveam unele cunoştinţe în domeniul meu, mi-a spus că mi-ar fi recunoscător dacă aş veni cu el. Eu trebuia să am grijă de cei răniţi, să-i pansez”. Românca l-a urmat şi a trăit ororile războiului în Irak, la Mosul şi Deir al Zawr, timp de aproape un an şi jumătate. Aici, ea îi pansa pe cei răniţi şi a fost folosită şi ca translator pentru a discuta cu nişte prizonieri din Occident. Doar că tocmai asta a schimbat-o. Aşa a putut vedea cu ochii ei cruzimea cu care erau trataţi prizonierii, iar nu după mult timp a decis că locul ei nu mai e printre ei. „ Am văzut sate rase de pe suprafaţa pământului, ruine, oameni terorizaţi de ISIS şi bătuţi cu cruzime, a fost prea mult! Şi mi-am făcut curaj într-o zi şi i-am spus soţului”, mai spune ea.
A fost însă o greşeală, pentru că în ziua respectivă a încasat o bătaie cumplită. Iar din acel moment a căzut în dizgraţia camarazilor soţului. Nimeni nu mai vorbea cu ea, era privită cu duşmănie, iar soţul devenise suspicios. Chiar şi aşa, în cele din urmă, în timpul unei ofensive puternice a armatei irakiene a reuşit să fugă şi a scăpat definitiv.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau