Cucurigu!!! De ce cocoșii cântă în fiecare dimineață?
Dimensiune font:
Toată lumea care trăiește la curte știe: dimineața cântă cocoșul. În fiecare dimineață. Fără excepție. Totuși, de ce aceste păsări sunt de multe ori mai exacte decât un ceas deșteptător. Ce motive au să se pună pe cântat?
De ce cântă cocoșii?
Ei bine, cântatul cocoșilor în fiecare dimineață are origini biologice și comportamentale, fiind legat de ritmul circadian al acestor păsări. De obicei, cocoșii încep să cânte cu puțină vreme înainte de răsăritul soarelui.
Conform biologilor, cocoșul este una dintre primele păsări care ies din cuib dimineața. Rolul principal al cocoșilor, în afară de a face pui, este acela de a proteja restul păsărilor. Cântatul anunță faptul că zona este sigură și restul păsărilor își pot căuta liniștite hrană.
Totodată, cocoșii cântă pentru a comunica cu alte păsări din gospodărie sau pentru a-și marca teritoriul. Cântecul lor poate transmite informații despre starea de sănătate, forța și poziția lor în ierarhia grupului, notează almanac.com.
Dacă veți asculta cu atenția cântatul cocoșului, veți observa ca de cum canta primul cocos, se va porni o cascadă de cucuriguri prin toata localitatea. Fiecare cocoș se va stradui să cânte mai tare pentru a impresiona și a arăta „cine este șeful”. Pasărea va încerca să se urce cat mai sus pentru ca sunetele sale să brăzdeze văzduhul.
Alternanța zi-noapte are un efect asupra cocoșilor. Aceste păsări sunt influențate de ciclul zi-noapte și de schimbările de lumină. Dimineața, când soarele răsare și lumina crește, aceștia simt instinctiv nevoia de a cânta, fiind o parte naturală a comportamentului lor.
Nu toți cocoșii cântă dimineață
Ei bine, contrar credinței populare, nu toți cocoșii cântă dimineața. În plus, intensitatea cântecului poate varia în funcție de specie, individual și de factorii de mediu. Și, evident, de starea de spirit a păsării din dimineața cu pricina.
Vezi aici cum cântă cocoșii!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau