Cum poți să slăbești sănătos până pleci în concediu. ”Ora magică” a mesei proteice
Dimensiune font:
Nu este un secret faptul că trebuie să combini o alimentație sănătoasă și echilibrată cu puțin sport, dacă vrei sa dai jos din kilogramele acumulate.
Potrivit Health.com, dacă o să slăbești, vei scăpa și de balonare și vei fi mai sănătoasă, căci, după cum probabil știi deja, grăsimea de pe burtă este foarte nocivă pentru organele interne.
Mănâncă la ora magică
Trebuie neapărat să mănânci o masă sau o gustare care să conțină proteine între ora 3 și 4 după-amiaza. Un baton de brânză degresată ori câteva migdale și un măr reprezintă doar câteva dintre soluții. Această masă îți va accelera metabolismul, va echilibra zahărul din organism și nivelul de insulină (responsabilă în mare parte de grasimea din jurul burții).
Cumpără o minge de gimnastică
Fă exerciții cu mingea de cel puțin 3 ori pe săptămână. Stai cu spatele pe podea, cu mâinile deasupra capului, ținând mingea și picioarele întinse. Încearcă apoi să aduci mingea la nivelul pieptului, mișcând în același timp și picioarele, până când membrele se întâlnesc. Revino în cele din urmă la poziția inițială, repetând mișcarea de cate ori poți.
Evită zahărul
Dacă este posibil să consumi 0 grame de zahăr, atunci fă-o. În acest fel vei scădea insulina și vei crește nivelul glucagonului, un hormon ce arde grăsimea abdominala.
Mestecă bine alimentele
Mestecatul este cel mai bun truc pentru a preveni balonarea, ajutând la digestie. Mestecă până când mâncarea capătă o consistență aproape lichidă înainte de a fi înghițită și astfel stomacul tău nu va mai avea atât de muncă.
Pune abdomenele la sfârșitul listei cu soluții
Pentru un abdomen plat, dieta este cea mai importantă, urmată de exerciții cardio, exerciții de construcție musculară și, în cele din urmă, de abdomene. Făcând aceste lucruri vei putea pierde între 500 de grame - 1 kilogram pe săptămână. Nu uita totuși ca măcar de trei ori pe săptămână să găsești 5 minute pe zi în care să lucrezi mușchii abdominali.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau