De ce s-a călugărit tatăl Deliei Matache
Dimensiune font:
Tatăl Deliei Matache se află de mult timp pe Muntele Athos. Se pare că Ioan Matache a dat viața din ce în ce mai agitată din București pe liniștea schiturilor.
Așa se face că acum își trăiește zilele în liniște, într-un colț izolat de lume. Însă uluitor este și cum a ales calea lui Dumnezeu după mai bine de 40 de ani cât a fost ateu.
A fost mulți ani căsătorit cu Gina Matache, femeia care i le-a dăruit pe fetele sale Delia și Oana. Însă au luat decizia să se despartă în 2004. Tot de atunci, bărbatul s-a îndreptat ușor către biserica, deși se considera ateu.
Așa a decis să se retragă pe Muntele Athos. Și au trecut aproape 20 de ani de când a ales să urmeze calea Domnului.
Fratele Ioan Matache, așa cum este cunoscut printre prelați, s-a izolat într-un colț superb de lume, unde se roagă pentru sănătatea tuturor. Este vorba despre schitul „Sf Dimitrie” Lacu, recunoscut pentru slujbele care au loc inclusiv pe timpul nopții.
Și dacă în tinerețe, nopțile le petrecea prin cluburi și restaurante, și-a dat seama că „ acele placeri nu aduc nimic bun”.
„Acum ştiu de ce am venit pe Pământ, ce să fac. De atunci mă simt altfel, m-am schimbat mult. Eram un om căruia îi plăcea să-şi trăiască viaţa prin cluburi şi restaurante, înså am realizat că totul era o pierdere de timp, că acele plăceri nu aduc nimic bun. Atunci când trebuia, am citit numai prostii, acum recuperez. Când am liber, mă duc la Sfânta Liturghie, mă spovedesc, mă împărtăşesc”, a mărturisit tatăl Deliei.
„Până la 40 de ani eram ateu. Abia atunci am învățat prima data „Tatăl Nostru”. Era în anul 2004, când am luat contact pentru prima oară cu biserica. Un prieten mi-a povestit despre un preot din Piatra Neamț, iar după ce l-am cunoscut pe acesta, viață mea s-a schimbat.
Am intrat la părintele Gherasim, am intrat în sala de mese, unde se făcea rugăciunea. Eram nou-venit în grup. În momentul în care mi-a rostit numele, apoi pe cele ale fetelor mele și pe al Georgetei, desi mă văzuse prima oara, m-am blocat”, a povestit Ioan Matache, potrivit Libertatea.
De pe muntele Athos, tatăl Deliei și al Oanei a mărturisit că marea sa dorință ar fi ca și fetele sale să se apropie la rândul lor de Dumnezeu. Tot el a dezvăluit că Delia era foarte credincioasă pe când era micuță.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau