Dezastru în Malaezia. O alunecare de teren a ucis 16 oameni

anBnJmhhc2g9NDYwN2VlYzRjYjk2OGU4ZDk0NWY3Mzg3NDY3ZGI2YjE=

Dimensiune font:

| 16-12-2022 13:12

Cel puţin 16 persoane au murit într-o alunecare de teren produsă vineri dimineaţă în perimetrul unui camping din Malaezia, unde echipele de intervenţie continuă eforturile pentru găsirea a 17 persoane date dispărute, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP.

''La ora 13:00 (05:00 GMT), am recenzat 16 victime decedate. Cercetările se concentrează asupra celor 17 dispărute'', a declarat pentru presă Nor Hisham Mohammad, responsabil al pompierilor şi al echipelor de intervenţie.

 

Până în prezent, 61 de supravieţuitori au fost găsiţi după alunecarea de teren care s-a produs în apropierea oraşului Batang Kali, la circa 40 de kilometri nord de capitala Kuala Lumpur, a anunţat ministrul Dezvoltării din localitate, Nga Kor Ming.

 

Situat în regiunea Genting Highlands, oraşul, care aparţine districtului Selangor, se află de asemenea în proximitatea unei staţiuni montane unde se află un casino impunător construit la înălţime.

Veronica Loi, una dintre supravieţuitoare, a povestit pentru AFP că dormea împreună cu familia ei în camping când s-a auzit un zgomot puternic şi a văzut cortul de lângă ei ''înghiţit cu totul''.

În imaginile publicate online, apar sute de poliţişti şi salvatori la intrarea în camping, iar un excavator se îndrepta către zona sinistrată.

Nga Kor Ming a precizat că acest camping, instalat la o fermă şi denumit ''Father's Organic Farm'', funcţiona ''fără licenţă'', iar operatorii vor fi sancţionaţi atunci când se vor stabili responsabilii pentru tragedie.

Înregistrările şi fotografiile publicate online îi arată pe salvatori echipaţi cu lanterne şi cu lopeţi încercând să caute supravieţuitori printre resturi, arbori doborâţi şi autovehicule avariate.

Alunecările de teren sunt frecvente în Malaezia şi se produc după ploile torenţiale care se înregistrează la finalul anului. Cu toate acestea, niciun episod de ploi puternice nu a fost înregistrat în noaptea de joi spre vineri la Batang Kali, scrie AFP.

Guvernul local a impus legi stricte în ceea ce priveşte construcţiile realizate pe versanţii dealurilor, însă alunecările de teren continuă să se înmulţească din cauza condiţiilor meteo defavorabile.

În luna martie, patru persoane şi-au pierdut vieţile după ce o alunecare de teren le-a îngropat locuinţa situată la periferia oraşului Kuala Lumpur.

În 1993, o alunecare de teren de amploare declanşată în urma ploilor torenţiale a provocat prăbuşirea unui imobil rezidenţial de 12 etaje, ducând la moartea a 48 de persoane, una dintre catastrofele naturale cu cel mai ridicat număr de victime înregistrate vreodată în Malaezia. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:19

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Astăzi se împlinesc 9 ani de la incendiul din clubul Colectiv
30/10/2024 12:47

Două evenimente au marcat in acest an domeniul sănătătii: În primavară, Ministerul Sănătătii aproba un Ordin despre care medici si supravietuitori ai incendiului din 2015 spun că permite ca str ...

Majoritatea conservelor de ton sunt contaminate cu mercur
29/10/2024 13:12

Conservele de ton sunt in mare parte contaminate cu mercur, o substantă dăunătoare sănătătii, au denuntat marti intr-un raport ONG-urile Bloom si Foodwatch, care au cerut comerciantilor si autoritătilor ...

Un vals vechi de 200 de ani, scris de Chopin, a fost descoperit în seiful Bibliotecii şi Muzeului Morgan din New York
29/10/2024 12:07

Un vals necunoscut de Chopin, scris in urmă cu aproape 200 de ani, a fost descoperit in seiful Bibliotecii şi Muzeului Morgan din New York. Partitura, pe un carton cu numele scris de mană al lui Fréd ...

Un pește uriaș a ieșit din râul Mekong
29/10/2024 12:02

 Oamenii de stiintă au fost foarte entuziasmati să audă că un peste misterios de mari dimensiuni a fost prins in Cambodgia in 2020. Putea oare să fie vorba de „Fantoma din Mekong”, un pest ...

Sanda Țăranu îi dă replica Marinei Voica, vecina ei din Breaza. De ce a pus punct, de fapt, vizitelor: „Lucrurile s-au mai schimbat”. Care casă e mai frumoasă?
29/10/2024 00:06

Fosta mare prezentatoare de televiziune Sanda Tăranu (85 de ani) si celebra solistă Marina Voica (88 de ani), vecine in Breaza, au avut, ani la rand, o relatie foarte stransă. Recent, insă, Marina Voica si- ...

 Un român de 50 de ani a fost găsit mort într-un hotel din apropierea Parisului
28/10/2024 13:50

 Un roman in varstă de 50 de ani a fost găsit mort intr-o cameră de hotel din Meaux, o localitate la 40 de kilometri de Paris, din regiunea Ile de France. Primele date ale poliţiştilor indică o crim ...

Un om a murit după ce două nave s-au ciocnit pe Canalul Sulina
25/10/2024 12:41

O persoană a murit vineri, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit vineri, pe Canalul Sulina. Reprezentanţii Autorităţii Navale Romane au explicat cum s-a petrecut accidentul naval pe Canalul Sulina. &bdq ...

Creativitatea, o forță transformatoare
24/10/2024 17:53

Creativitatea este un fenomen fascinant, capabil să redefinească nu doar perceptiile si realitătile individuale, ci si intregi culturi. În inima fiecărui proces creativ se află dorinta de a explora, ...

Cel mai bun bar de cocktailuri din lume în 2024. Handshake Speakeasy cucerește clasamentul global
23/10/2024 11:45

Localul mexican Handshake Speakeasy din Ciudad de Mexico a fost incoronat marti drept cel mai bun bar de cocktailuri din lume in 2024, ocupand primul loc in prestigiosul clasament „The 50 Best Bars” ...

Peste 11.500 de artişti au semnat o petiție împotriva AI
23/10/2024 11:15

Peste 11.500 de artişti, printre care Thom Yorke de la Radiohead, Bjorn Ulvaeus de la ABBA, actriţa Julianne Moore sau scriitorii Harlan Coben şi Kazuo Ishiguro, au semnat o petiţie publicată marţi, care ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei