Emiratele Arabe Unite folosesc câini în aeroporturi ca metodă rapidă de detectare a Covid-19
Dimensiune font:
Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au desfăşurat în aeroporturi şi în alte puncte ale ţării câini antrenaţi pentru a identifica contagierile cu COVID-19 în diferite faze, relatează luni EFE.
“Metoda de detectare cu ajutorul câinilor este foarte precisă, iar rezultate sunt disponibile imediat comparativ cu testele PCR”, notează Ministerul de Interne din această ţară într-un mail remis agenţiei EFE.
Programul de luptă împotriva pandemiei a început în iunie anul trecut, iar câinii au fost desfăşuraţi în trei aeroporturi internaţionale (Dubai, Abu Dhabi şi Sharjah), la un punct de trecere a frontierei cu Arabia Saudită, şi în principalele oraşe ale ţării printr-un sistem de unităţi mobile, transmite Agerpres.
Potrivit Ministerului, unităţile mobile se pot desfăşura rapid în punctele critice, precum stadioane, sau centre comerciale, atunci când este necesar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau