FOTO/VIDEO - Fuego va lansa o piesă alături de celebra soprană Elena Moșuc
Dimensiune font:
Paul Surugiu – Fuego a demonstrat mereu că este, în afară de un profesionist, un artist care țintește întotdeauna sus și știe să-și bucure publicul cu tot felul de surprize.
De Ziua Națională a României a pregătit lansarea unui videoclip special pe canalul său oficial de Youtube.
Este vorba despre un duet spectaculos alături de cea mai bună soprană a lumii de la ora actuală. Este româncă și se numește ELENA MOȘUC. A câștigat titlul de cea mai bună soprană din lume pentru că artista a câștigat în 2019 Premiul OSCAR DELLA LIRICA. Este vorba de cele mai importante și mai apreciate premii din industria muzicii clasice, echivalentul Oscarurilor din cinematografie.
Elena Moșuc este soprană de origine română, un fenomen al muzicii clasice pe întreaga planetă, cântând, de ani buni, pe mai toate scenele lumii, sub bagheta celor mai importanți și mai apreciați dirijori. A păstrat în permanență România în suflet, având o carieră prestigioasă de peste 30 de ani. Este originară din Iași, acolo unde a și absolvit Conservatorul GEORGE ENESCU, debutând pe scena Operei Naționale din Iași. Are nenumărate premii și performanțe, este doctor în muzică, fiind declarată de către specialiști drept una dintre cele mai versatile și expresive soprane ale epocii moderne.
Pe această mare artistă a reușit Fuego să o convingă să cânte împreună și să ofere românilor un moment unic de desfătare muzicală.
Colaborarea s-a născut după ce Fuego a invitat-o pe Elena Moșuc la emisiunea sa de la TVR 2, acolo unde au realizat momente remarcabile, ce se vor difuza la începutul anului 2021.
Piesa pe care cei doi o lansează azi, 1 decembrie, este compusă de maestrul Jolt Kerestely, la 86 de ani și este cu adevărat o capodoperă componistică, pe versurile lui Narcis Constantin Avădănei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau