FOTO/VIDEO - Prietenie și după moarte. Un câine și-a așteptat o lună în fața spitalului stăpânul ucis de COVID
Dimensiune font:
Credincios până după moarte. Un cățel și-a așteptat o lună stăpânul bolnav de Covid în fața spitalului, fără să știe că a murit, într-un oraș din statul mexican Tamaulipas. Medicii l-au numit Covito, după boala care a luat viața stăpânului său.
Bărbatul a fost internat în noiembrie în spitalul din orașul Nuevo Laredo, statul Tamaulipas, după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19. Câinele a rămas în fața spitalului o lună, fără să știe că bărbatul a pierdut bătălia cu virusul la cinci zile după internare, scrie La Stampa.
Prezența sa nu a trecut neobservată de personalul medical: medicii și asistentele au decis să-l numească Covito, după Covid, și au avut grijă să-i ofere hrană, apă și alintări.
Șefa departamentului Covid-19 al spitalului s-a îndrăgostit de Covito: „Ne-a oferit multe momente de fericire în această perioadă dificilă și a câștigat inimile tuturor angajaților din spital”.
Din fericire, povestea lui Covito a trecut granițele mexicane și a ajuns la Kendra Hernández, reprezentanta unei asociații pentru drepturile animalelor din Texas. Femeia a mers în Tamaulipas pentru a-l lua pe Covito, a-l vaccina și a-i găsi o nouă familie.
Deocamdată, Covito locuiește împreună cu alte 43 de animale - câini și pisici - și așteaptă ca o familie să-l adopte, potrivit Mediafx.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau