Jurnalistul George Buhnici nu suportă femeile cu vergeturi. El consideră obezitatea o problemă națională

buhnici

Dimensiune font:

| 18-07-2022 13:55

Jurnalistul George Buhnici a fost intervievat în timp ce se afla pe litoral la un festiva. El a făcut mai multe declarații controversate care s-au viralizat pe rețelele de socializare și au generat revoltă în rândul internauților:

„Am venit să ne întâlnim cu prietenii, să ridicăm degetul mijlociu în fața pandemiei, să ne uităm acolo, în depărtare, la 60 de kilometri, și să ne bucurăm că nu suntem acolo și suntem aici și să ascultăm muzică bună”, a spus Buhnici în fața microfonului.


„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor!”, a spus vloggerul.

"Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!", a spus Buhnici.


Ulterior, jurnalistul a venit cu o explicație pe blogul personal pe care o redăm mai jos:

"Pedofilia este o crimă. Obezitatea, o problemă de sănătate publică. Sunt norocosul soț al unei femei frumoase, alături de care trăiesc de prin 2007. La cât mă pricep eu, femeilor le place să fie admirate, respectate, să primească flori și complimente. Să îi spui unei femei că arată mai tânără decât vârsta din buletin este ceea ce își doresc marea majoritate, mai ales după vreo 30 de ani. În cazul soției mele, chestia asta se vede. E meritul ei că se îngrijește iar asta m-a motivat și pe mine în ultimii ani să revin de la vreo 100 de kilograme spre o siluetă… normală.


Însă nu despre asta e scandalul zilei. Ci despre faptul că aș încuraja pedofilia și că aș fi misogin. Să le luăm pe rând. Nu e prima dată când îmi complimentez soția că arată mult mai tânără.

O fac constant, am făcut-o și acum vreo trei ani când am spus că arată ca o minoră într-o postare pe Instagram. Era evident o metaforă. Dacă o spune un comediant, e umor? Dacă o spun eu, de ce devine altceva decât o glumă, fie ea și de slabă calitate? Oricine mă cunoaște știe ce relație am cu soția și că nu încurajez pedofilia. Nu mă așteptam ca, din tot ceea spun și fac, o metaforă să aibă un astfel de succes după un interviu pentru un show de la TV. Interesant este că interviul nici nu a avut succes, nici pe TV și nici online, în prima săptămână după publicare. Acel interviu a fost reîncărcat parțial pe unele grupuri online și amplificat în ultimele două-trei zile. Crezi că sunt paranoic? Mai multe despre asta, la final.


Chestiunea de mai sus se leagă însă cu altceva ce am spus în acel interviu. Am criticat public expunerea obezității și celulitei.
Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții. În #IGDLCC am abordat subiectul de mai multe ori cu medici și nu numai. Sunt știri și la TV constant. Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională.

O persoană obeză nu alege să fie obeză dar e treaba noastră ca societate să încurajăm, să motivăm și să punem presiune pentru ca o problemă de sănătate publică să nu devină noua normalitate. Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală. Întrebați antrenorii de toate felurile câți copii mai ajung la sport. Am spus-o pe un ton sarcastic, cu ironie, pentru un show de TV și a deranjat. Dar e adevărat.

De ce, însă, din tot ce fac și spun asta s-a transformat în scandal, chiar și cu întârziere? Cum a ajuns o emisiune de cancan atât de relevantă pentru caracterul meu? Ce se întâmplă cu mine de o vreme de apar la câteva luni cu câte un scandal în care aparent jignesc o categorie defavorizată?

Hai să vedem cine lansează însă aceste procese de imagine? Anatomia lor este aproape identică. O bucată cu potențial se scoate din context apoi ajunge pe Reddit sau pe unele grupuri de facebook. Subiectul este apoi amplificat pe Twitter și facebook de conturi false până prinde tracțiune. Cu puțin noroc, după câteva zile subiectul devine interesant și pentru oameni reali. E o mlaștină și sună a paranoia dar oare este? M-am uitat la cei care au amplificat comentariile despre mine pe Twitter. Majoritatea au conturi fără nume și prenume și nu au mai comentat până acum în limba română.

O bună parte sunt conturi noi sau inactive care nu postează mai nimic cu lunile și anii, au sub 10 urmăritori dar dau like la subiecte controversate, pentru algoritm. Există printre aceste conturi unele mai active. Câțiva se declară deschis comuniști și luptă împotriva vestului. Sunt activi în discuții politice unde inflamează conversația cu opinii puternice. 99% din postările lor sunt în engleză. Câți dintre ei sunt însă oameni și câți sunt boți? Cine îi controlează? Până aflăm, rămâne valabilă regula cu lama lui Ockham. Răspunsul evident este de cele mai multe ori cel real.

Toate astea contează, pentru că un subiect amplificat și distorsionat online a ajuns în lumea reală. Dintre toate subiectele pe care le promovez în podcasturile mele, fix asta a ajuns suficient de important încât să-mi ceară punct de vedere televiziuni de știri. A fost suficient să ne distragă atenția?

În concluzie! Pedofilia este inacceptabilă, e o crimă și trebuie pedepsită! Îmi iubesc soția și încurajez pe fiecare să aibă grijă de sănătatea lui. Nu mă voi opri să spun ce gândesc dar voi fi mult mai selectiv cu locurile unde vorbesc. O să îmi aleg cuvintele mai cu grijă dar nu pot opri trolii. E treaba fiecăruia să gândească pentru el", a scris Buhnici.

 

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Rețete rapide de slăbit
24/11/2024 14:28

Dacă iti doresti să pierzi cateva kilograme rapid, este important să te concentrezi pe o alimentatie sănătoasă si echilibrată. Îti propun cateva idei de retete simple si sănătoase care te pot aju ...

25 de persoane salvate pe munte
24/11/2024 09:30

Un număr de 25 de persoane au fost salvate, in ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, cinci dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, duminică, Salvamont Romania. În ultimele 24 de ...

Cele mai cunoscute meme
19/11/2024 18:23

Există numeroase meme-uri populare care au devenit virale pe internet de-a lungul anilor. Iată cateva dintre cele mai cunoscute si semnificatia lor: Distracted Boyfriend: Acest meme prezintă un bărbat care ...

Memele, limbajul secret care a cucerit Internetul
19/11/2024 17:45

În era digitală, memele au devenit o formă omniprezentă de comunicare pe internet, influentand modul in care oamenii interactionează si isi exprimă ideile. Un meme este o unitate de informatie cultur ...

Fiul cel mare al prinţesei moştenitoare Mette-Marit a Norvegiei,acuzat de viol
19/11/2024 14:54

Poliţia norvegiană a anunţat marţi arestarea fiului cel mare al prinţesei moştenitoare Mette-Marit a Norvegiei, sub suspiciunea de viol. Acuzaţia vine după informaţiile primite la inceputul acestei lun ...

Cât a ajuns ajutorul de înmormântare acum, după noua lege a pensiilor. Au fost modificate inclusiv condițiile de acordare
16/11/2024 13:36

 Odată cu noua lege a pensiilor, s-au modificat si ajutorul de inmormantare. Încă două categorii de romani vor primi banii dati de stat, pentru astfel de situatii. Familiile lor vor incasa sumele, ...

A început procesul polițistului care a torturat un bărbat
13/11/2024 15:01

Poliţistul local din Arad care a fost trimis in judecată in urmă cu un an pentru că ar fi torturat un bărbat, care a murit ulterior, a contestat probele administrate la primul termen al procesului, care a ...

Șpagă la Pușcăria Bistrița. Un agent a fost prins în flagrant
13/11/2024 14:46

Un agent de poliţie penitenciară din cadrul Penitenciarului Bistriţa a fost prins in flagrant in timp ce primea suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe langă organele judiciare, in vederea eliberării c ...

El este Bogdan, românul din Cluj care gătește pentru Donald Trump. Lucrează de 19 ani pentru familia viitorului președinte al SUA, în Mar-a-Lago
12/11/2024 11:40

 Donald Trump are o locuintă impresionantă in Mar-A-Lago si o multime de angajati care lucrează pentru familia lui. Printre ei este si Bogdan, un roman din Cluj care găteste pentru Donald Trump de 19 a ...

 Vapingul, interzis total în Anglia
11/11/2024 19:19

Tigările electronice de unică folosintă vor fi interzise total in Anglia si Tara Galilor din vara anului viitor. Vanzarea acestor produse va fi ilegală, iar reprezentantii industriei de profil sust ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei