O balenă eșuată în Yemen a îmbogățit 35 de pescari
Dimensiune font:
În una dintre cele mai sărace țări din lume, Yemen, o balenă eșuată în Golful Aden a schimbat viața a 35 de pescari. Asta pentru că în cadavrul ei, oamenii au găsit o adevărată comoară: ambră gri - substanță folosită în industria parfumurilor - în valoare de 1,5 milioane de dolari, informează BBC. ”Dacă găsești ambră, ai găsit o comoară. Un pescar din Seriah ne-a chemat în acea dimineață și ne-a spus că este o balenă în larg și ar putea conține ambră gri. Am zis că mergem să vedem. Când ne-am apropiat, mirosul era groaznic, dar am bănuit că această balenă are ceva în ea. Am agățat-o cu un cârlig și am adus-o la țărm, unde am tăiat-o ca să vedem ce are în burtă. Și da, acolo era ambră gri. Mirosul era greu, dar erau mulți bani”, a povestit unul dintre pescari pentru BBC.
Potrivit ONU, 80% din cei 30 de milioane de oameni din Yemen suferă de foame și au nevoie de ajutor. În aceste condiții, pentru acești pescari, această descoperire extraordinară le-a schimbat viața. ”Suntem toți săraci. Nu ne-am gândit niciodată că așa ceva ne va aduce o așa sumă imensă”, a spus alt pescar. Banii obținuți din ambră au fost împărțiți în mod egal între ei și nu numai. Pescarii au dat bani și celor mai nevoiași, și-au ajutat apropiații, iar mai departe ei și-au cumpărat case, mașini și bărci.
Ambra gri este o substanță foarte rară și valoroasă, de culoare cenușie, folosită în industria parfumurilor. Substanța se formează în intestinul unor specii de cașalot, pentru a proteja tractul digestiv de obiectele dure care ajung în stomac, precum ciocul calamarilor mâncați. Potrivit experților, doar cașaloții produc ambră gri și cel mult 5% dintre exemplarele existente conțin materia în stomac. Prețul acestei substanței este crescut, deoarece cașaloții sunt considerați specie vulnerabilă, iar vânzarea de ambră gri este interzisă în mai multe țări. În ciuda norocului, grupul de pescari continuă să pescuiască. ”Trebuie să continui să merg pe mare, chiar dacă nu prind nimic. E în sângele meu”, a încheiat unul dintre pescari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau