Primarul din Rio de Janeiro a fost arestat
Dimensiune font:
Primarul din Rio de Janeiro, Marcelo Crivella, a fost arestat marţi dimineaţă în cadrul unei anchete referitoare la un prezumtiv sistem de corupţie în interiorul municipalităţii braziliene, a confirmat parchetul pentru AFP.
Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea GloboNews, Marcelo Crivella, care mai avea doar nouă zile de mandat, a fost arestat de poliţia civilă şi serviciile procurorului statului înainte de ora locală 06.00, în cartierul înstărit Barra de Tijuca. Crivella a fost dus la poliţie pentru a fi audiat.
„Sunt primarul care a acţionat cel mai mult împotriva corupţiei la Rio de Janeiro. Cer să se facă justiţie", le-a declarat Crivella reporterilor.
În aceeaşi operaţiune au fost arestate şi alte persoane, printre care omul de afaceri Rafael Alves, bănuit de a fi creierul afacerii şi fratele lui Marcelo Alves, fost preşedinte al agenţiei municipale de turism Riotur.
Mauro Macedo, fost trezorier al campaniei lui Crivella şi văr al pastorului evanghelic Emir Macedo, fondatorul Bisericii universale a Regatului lui Dumnezeu (IURD, neo-penticostală), dar şi unchiul lui Marcello Crivella, a fost şi el arestat.
Ancheta începută în 2018 a arătat că firmele care doreau să încheie contracte cu Riotur îi remiteau cecuri omului de afaceri Rafael Alves.
Crivella, în vârstă de 63 de ani, încheie astfel un mandat marcat de numeroase controverse, în care a făcut obiectul mai multor proceduri vizând proasta gestiune, fiind acuzat că a amestecat politica şi religia şi i-a favorizat pe membrii bisericii sale.
Biroul procurorului a deschis recent o anchetă privind presupusa folosire a bisericii IURD pentru spălare de bani din corupţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau