Raluca Pastramă, amenințată de Pepe cu judecata țigănească. Motivul ar fi infidelitatea ei
Dimensiune font:
Divorţul dintre Raluca Pastramă şi Pepe trece la alt nivel. Se pare că artistul vrea să apeleze la judecata ţigănească să se răzbune pe fosta sa soţie pentru că a înşelat-o.
În cazul în care cei doi foşti soţi ajung să îşi regleze conturile în faţa unui tribunal ţigănesc, pedepsele pe care le-ar putea primi sunt sume în bani, pe care câştigătorii le primesc despăgubire, scrie Impact.ro. Legile staborului sunt diferite de cele ale unui tribunal obişnuit. Potrivit sursei citate anterior, în anumite situaţii de adulter, ţiganii recurg inclusiv la pedepse fizice.
„Cu ceva vreme în urmă un ţigan a decis să-şi facă singur dreptate şi i-a tăiat nevestei nasul, pentru că îl înşelase. A vrut s-o facă de râs şi să afle toată lumea ce a făcut. De obicei, pedepsele date de noi sunt în bani, iar cei care câştigă în urma judecăţii sunt despăgubiţi”, mai scrie sursa citată mai sus.
Totuşi, Raluca infirmă faptul că ar avea un iubit şi consideră ideea unei judecăţi în faţa staborului drept nepotrivită. „Nu este adevărat nimic. În plus, noi suntem rromi românizaţi, care recunosc doar legile statului, nu mergem la tribunalul judecătoresc al rromilor”, susţine Raluca Pastramă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau