Regina Blănurilor are mari probleme medicale

de-ce-nu-s-a-mai-recasatorit-flora-nastase--dupa-al-treilea-divort-mama-mi-a-zis-sa-nu-mai-incerc--c

Dimensiune font:

| 09-06-2023 12:45

Designerul Flora Năstase trece printr-o perioadă dificilă din viața sa. Cea supranumită „Regina blănurilor” se confruntă de câteva luni cu mai multe probleme de sănătate și a fost nevoită să stea prin spitale în ultima vreme.

„A fost un an foarte ‘interesant’. De la jumătatea lunii februarie, se poate spune că am stat prin spitale. Sunt bine, îi mulțumesc lui Dumnezeu, în afara anumitor probleme de colesterol care, la vârsta mea, probabil că sunt inerente, dar în rest sunt bine. Am probleme de coloană, pentru care fac gimnastică medicală și, mă rog, tot ce pot să facă ca să mă ridic”, a spus ea.

”Eu m-am dus pentru o investigație banală, o ecografie banală și a pus traductorul pe carotide și au găsit două aceroame mari, chiar mari. Ce să fac. Sunt sub protecție medicală. Fac tratament și la trei luni îmi fac analizele. Știți cum e, un colesterol mare poate duce la accident vascular sau infarct. Mie mi-au dat tratament pentru colesterol de acum 15 ani și nu am vrut să iau și uite că nu a fost bine. Nu trebuie să ne fie teamă de medici și trebuie să urmăm tratamentele. (…) Sunt zile în care simt că nu o să reușesc să sfârșesc ziua și totuși Dumnezeu mă ajută. Consider că motivația noastră principală este credința”, a adăugat Regina blănurilor.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Amanta baronului PSD Dumitru Buzatu a leșinat în timpul flagrantul iubitului...
26/09/2023 00:26

Apar noi detalii despre momentul in care baronul PSD de Vaslui Dumitru Buzatu, (68 de ani) a fost prins in flagrant luand mită 1,25 milioane de lei, echivalentul a 250.000 de euro. Amanta lui Buzatu, o tanăr ...

Andreea Antonescu spune adevărul despre relația cu Bordea: „Sunt dezamăgită, mâhnită”
26/09/2023 00:25

Andreea Antonescu rupe tăcerea si face lumină in ceea ce-l priveste pe Cătălin Bordea. La scurt timp după divortul lui de Livia, surse din anturajul comediantului au declarat in exclusivitate pentru Click! ...

”Femeia perfectă”. O chelneriță a impresionat cu abilitățile ei clienții de la Oktoberfest VIDEO
25/09/2023 21:25

 Chelnerita Verena Angermeier a uimit lumea după ce au apărut imagini cu ea purtand fără ajutor 13 halbe uriase de bere intr-un bar din München (Germania). Lucrand la Oktoberfest ea si-a castigat ...

A murit șeful Mafiei din Sicilia
25/09/2023 15:38

Matteo Messina Denaro, cunoscutul lider al mafiei siciliene, avea 61 de ani. Denaro, arestat in ianuarie după trei decenii de cand a fugit, a murit – anuntă luni Reuters, care citează ANSA. La momen ...

Actrița Sophia Loren, internată de urgență la spital
25/09/2023 12:00

Actrita Sophia Loren a fost dusă de urgentă la spital, in cursul zilei de duminică, după ce a căzut in baie, suferind mai multe fracturi. Medicii spun că urmează să fie operată. Actrita italiana Sophi ...

Doi câini au salvat o fetiță de doi ani pierdută într-o pădure din SUA
25/09/2023 11:46

O fetită de doi ani pierdută intr-o pădure din SUA a fost găsită dormind alături de cainii familiei. „S-a intins si a folosit cainele cel mic drept pernă, iar celălalt caine s-a asezat langă ea s ...

„Pierdut permis”. Smiley, pieton pentru trei luni. Artistul a rămas fără permisul de conducere
24/09/2023 15:44

Incident nu prea plăcut pentru unul dintre cei mai iubiti artisti de la noi din tară. Potrivit unor surse, Smiley, pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, in varstă de 40 de ani, ar fi rămas sambătă, 23 ...

Împușcături la Constanța. Fiul unei procuroare DIICOT a ajuns la spital
24/09/2023 12:00

Împuscături la Constanta pe fondul unui conflict violent in care a fost implicat si fiul adolescent al unei procuroare DIICOT pensionate de curand. Cauzele, asa cum au fost stabilite de anchetatori au ...

Explozie la un bloc din Sibiu. Două persoane au murit
24/09/2023 11:23

Două persoane au decedat in urma exploziei urmate de un incendiu la un apartament dintr-un bloc de pe strada Iazului din municipiul Sibiu, iar alţi 20 de locatari au fost evacuaţi, a anunţat duminică Inspe ...

Cum l-a păcălit Mihai Bobonete pe Gabriel Cotabiță. I-a luat banii artistului și l-a lăsat fără marfă: „A numărat niște dolari”
23/09/2023 00:42

Mihai Bobonete a povestit cum l-a păcălit in urmă cu mai multi ani pe Gabriel Cotabită. Cei doi s-au intalnit după 8 ani, la un spectacol pe care actorul din „Las Fierbinti” il avea in Bucuresti. Invi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei