Regizorul Radu Mihăileanu, invitatul special al Bucharest International Film Festival
Dimensiune font:
Cea de-a XX-a ediție aniversară a Bucharest International Film Festival, care se va desfășura în perioada 19-29 septembrie 2024, îl va avea ca invitat surpriză pe regizorul francez de origine română Radu Mihăileanu, care va primi, cu această ocazie, Premiul de Excelență la BIFF 2024 – ediția XX.
Alături de secțiunile obișnuite ale festivalului - Competiția oficială, Panorama, Autori români și Istorie și cinema - în ediția de anul acesta publicul se va putea bucura de o Retrospectivă Radu Mihăileanu
În 1989, regizorul Radu Mihăileanu a realizat, împreună cu Marco Ferreri, adaptarea dialogului platonic „Banchetul” în telefilmul cu același nume. Filmul său „Trăiește!” („Va, vis et deviens”) a fost distins în 2006 cu Premiul César pentru cel mai bun scenariu original (cu Alain-Michel Blanc) și cu alte trei premii la Berlinale. A cunoscut succese și cu următoarele sale pelicule ”Concertul” (Le Concert), nominalizat la Golden Globes, și „Izvorul femeilor” (La Source des femmes), selecționat în competiția oficială la Cannes, ultima peliculă fiind lansată la BIFF, ediția 2011.
Dincolo de secțiunile obișnuite ale festivalului, în ediția de anul acesta publicul se va putea bucura de o Retrospectivă Radu Mihăileanu în care vor fi prezentate filmele de autor „Train de vie”/„Trenul vieții” (1998), care a câștigat trei premii la festivalul de la Venetia și Premiul Publicului la Sundance Film Festival și „L’Historie de l’Amour” /„Istoria iubirii” (coproducție Franța, Canada, Statele Unite, România, 2016). Proiecțiile de filme vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri în prezența regizorulului.
„Train de vie”/„Trenul vieții” se ocupă într-o manieră alegorică și tragi-comică de tema Holocaustului, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Într-o seară a anului 1941, Schlomo, nebunul satului, aduce consătenilor săi din shtetl (sat evreiesc din Europa de Est) o ştire cumplită: germanii ucid şi deportează spre destinaţii necunoscute locuitorii evrei din shtetl-urile vecine. În curând, şi sătucul lor va avea aceeaşi soartă. Imediat, Consiliul Înţelepţilor, în frunte cu Rabinul, se reuneşte. Trebuie să găsească o soluţie pentru a-şi salva comunitatea! În zorii zilei, după multe discuţii, ideea salvatoare îşi face apariţia, chiar din gura nebunului: pentru a scăpa de nazişti, vor organiza un tren fals de deportaţi! Se vor deghiza cu toţii fie în deportaţi, fie în mecanici de tren, ofiţeri germani sau soldaţi. Vor putea astfel să treacă de barajele şi de liniile naziste, pentru a se duce către Ţara Făgăduinţei, la Eretz Israel, via Uniunea Sovietică. Tot sătucul începe pregătirile în secret şi cu mare febrilitate. Oare vor reuşi? Oare vor scăpa? Actorii principali sunt Mihai Călin, Ovidiu Cuncea, Luminiţa Gheorghiu, Rufus, Johan Leysen, Eugenia Şerban, Agathe de La Fontaine, Lionel Abelanski, Răzvan Vasilescu, Ernest Maftei și Clément Harari.
Președintele onorific al ediției aniversare BIFF XX este criticul de film Irina-Margareta Nistor, iar membrii Juriului internațional BIFF 2024 sunt regizorul și scenaristul canadian Philippe Lesage, președintele Juriului BIFF din acest an, Paul Cozighian, regizor și jurnalist independent franco-român, actrița Ana Ularu, regizorul, scenaristul și actorul Valeriu Andriuță și producătoarea de film lituaniană Marija Razgutė.
BIFF rămâne un punct de reper în peisajul cinematografic, fiind singura competiție internațională dedicată filmelor de lungmetraj din Capitală iar filmele sunt premiere naționale, mai putin cele din secțiunea autori români.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau