Scandal la frontieră, între migranți. Un bărbat a fost înjunghiat în gât
Dimensiune font:
Incident la frontiera româno-sârbă, în zona localităţii Sânnicolau Mare din judeţul Timiş. Mai mulţi migranţi din Siria s-au luat la ceartă cu ghidul lor, un bărbat din Afganistan, după ce aceștia nu s-au înţeles în pivinţa taxei de trecere ilegală a frontierei spre România. astfel, în urma conflictului, călăuza a scos un cuţit şi a început să îi rănească pe sirienii care au fugit spre România. Poliţiştii de frontieră români au chemat imediat ambulanţa, potrivit News.ro.
Conflictul a avut loc la doar câteva sute de metri de teritoriul românesc, însă în Serbia, relatează ȘtirileProtv.
Scandalul ar fi pornit de la banii pe care patru migranţi de origine siriană trebuiau să îi achitei călăuzei. Acesta era un afgan care i-a dus pe aceștia, cu intenţia de a trece ilegal frontiera spre țara noastră. La un moment dat, călăuza a scos un cuţit şi l-a tăiat pe unul dintre sirieni în zona gâtului. De asemenea, și ceilalţi migranți au fost răniți de acesta în zona mâinilor şi a picioarelor. Ulterior, migranții au încercat să scape de călăuza lor și au fugit de acesta spre teritoriul românesc.
Poliţiştii de frontieră din sectorul Sânnicolau Mare monitorizau zona, întrucât pe tot parcursul nopţii mai multe grupuri au încercat să forţeze intrarea către România. Aceștia i-au reţinut pe cei trei răniţi la mâini şi picioare şi au chemat o ambulanţă, într-o zona neutră dintre cele două ţări. Bărbatul rănit la gât se afla în starea cea mai gravă. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Timişoara, iar starea lui este acum stabilă, conform ȘtirileProtv.
Potrivit polițiștilor de frontieră, ceilalţi trei migranţi au primit şi ei îngrijiri medicale şi au fost duşi, ulterior, la Sectorul Poliţiei de Frontieră din Sânnicolau Mare pentru audieri. Aceştia fie se vor întoarce în Serbia în baza tratatului de readmisie cu ţara vecină sau vor fi preluaţi de către Inspectoratul General pentru Migraţie, potrivit StirileProtv.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau