Scandal la Vatican! Doi preoți sunt judecați pentru viol
Dimensiune font:
Pentru prima dată în istoria Vaticanului, doi preoți sunt judecați pentru abuz sexual. Gabriele Martinelli şi Enrico Radice sunt cercetaţi pentru că unul dintre ei ar fi agresat sexual un băiat de altar între 2007 şi 2012, iar al doilea ar fi muşamalizat aceste agresiuni din poziţia sa de rector al şcolii de teologie unde ar fi avut loc abuzurile, scrie gazetaromaneasca.com.
De-a lungul timpului, zeci de preoţi catolici au fost acuzaţi că au comis abuzuri sexuale, însă Vaticanul nu a luat niciodată poziție împotriva lor. Procesul are şi o încărcătură simbolică, pentru că este legat şi de locul unde s-ar fi petrecut abuzurile. Martinelli e acuzat că a agresat sexual băiatul la Seminarul Pius al X-lea din Vatican, care găzduiește băieți de altar ce slujesc Liturghia în Bazilica Sf. Petru.
Aceasta se află foarte aproape de locul unde locuiește Papa Francisc. Gabriele Martinelli a urmat şi el seminarul și a devenit mai târziu preot, iar procurorii susțin că rectorul nu i-a blocat hirotonirea, în ciuda faptului că știa despre acuzații. Acuzaţiile aduse lui Martinelli ar fi fost cunoscute încă din 2012, dar au fost descoperite de jurnaliști în 2017, când au vorbit cu un coleg de cameră al victimei. Abuzurile ar fi început când copilul avea 13 ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau