Terapiile pentru autism vor fi decontate
Dimensiune font:
Terapiile destinate pacienţilor cu autism ar putea fi decontate începând cu data de 1 noiembrie, a afirmat, vineri, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Prahova, Cătălin Măguleanu.
Potrivit acestuia, decontarea ar urma să fie făcută în cadrul unui program naţional de sănătate curativ şi va acoperi două şedinţe pe zi.
"Sperăm că de la 1 noiembrie se va demara procedura pe programul naţional de sănătate curativ pentru pacienţii cu autism, mai ales în zona de copii. (...) Aşteptăm criteriile de evaluare care se vor finaliza prin act normativ după ce actul normativ stă în transparenţă decizională. (...) Trebuie să îndeplinească nişte criterii de eligibilitate, iar de la 1 noiembrie, sperăm noi, sau 1 decembrie se vor deconta două şedinţe pe zi de 50 de minute, a căror valoare este de 130 de lei pe şedinţă", a spus Măguleanu.
În acest sens, vor fi încheiate contracte cu cabinetele de psihologi autorizaţi de către Colegiul Psihologilor.
În Prahova sunt peste 1.500 de copii cu autism, însă mulţi nu sunt declaraţi, a mai precizat directorul CAS Prahova.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau