Tineri acuzați de săvârșirea infracțiunii de viol, arestați preventiv. Procurorii îi acuză că au batjocorit o fată de 18 ani cu probleme psihice
Dimensiune font:
6 tineri acuzați de săvârșirea infracțiunii de viol au fost arestați preventiv, după ce au batjocorit o fată de 18 ani cu probleme psihice. În plus, aceștia au postat imaginile pe internet, de unde s-au autosesizat oamenii legii. Dacă vor fi găsiți vinovați cei șase vor petrece ani buni după gratii.
Cinci tineri cu vârste între 20 și 29 de ani și o fată de 18 ani au ajuns în spatele gratiilor, fiind arestați preventiv. Ei sunt acuzați de procurori că au batjocorit o tânără de 18 ani cu dizabilități și au postat imaginile pe o rețea de socializare. Polițiștii s-au autosesizat după câteva zile, când un clip cu cele întâmplate a fost postat pe internet.
Potrivit procurorilor, totul s-ar fi petrecut pe 12 decembrie, când față cu probleme psihice a fost ademenită într-un imobil din oraș și violată de un tânăr de 23 de ani. Complici i-au fost doi tovarăși de 23 și 29 de ani, iar martori și instigatori alți doi de 20 și 21 de ani, dar și fată de 18 ani.
Cu toții riscă acum să petreacă sărbătorile după gratii. Dacă vor fi gășiți vinovați, cei șase vor petrece ani grei în penitenciar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau