Trei angajaţi din Sicilia, arestaţi pentru falsificarea datelor privind COVID-19
Dimensiune font:
Doi funcţionari din Sicilia, în sudul Italiei, şi un lucrător extern au fost arestaţi, iar consilierul pentru probleme de sănătate al guvernului regional este anchetat pentru falsificarea datelor privind pandemia de coronavirus pe care trebuiau să le comunice pentru ca autorităţile sanitare naţionale să poată lua măsurile restrictive necesare, au informat marţi Carabinierii, transmite EFE.
Ordinele de arest la domiciliu au fost emise de un judecător de instrucţie al tribunalului din Trapani (Sicilia) pentru delicte de fals material şi fals intelectual pe numele directoarei generale a Departamentului de Activităţi Sanitare şi a Observatorului Epidemiologic, Maria Letizia di Liberti, funcţionarului Salvatore Cusimano şi unui angajat al companiei IT care gestionează fluxul de date, Emilio Madonia.
În plus, sunt anchetaţi consilierul pe probleme de sănătate din regiune, Ruggero Razza, adjunctul şefului de cabinet Ferdinando Croce şi un angajat al departamentului epidemiologic, Mario Palermo.
Persoanele reţinute sunt acuzate de modificarea datelor privind numărul de cazuri pozitive şi de teste care trebuie comunicate zilnic Institutului Superior al Sănătăţii, afectând astfel informaţiile pe baza cărora autorităţile naţionale decid măsurile necesare pentru stoparea propagării COVID-19.
Scopul falsificării datelor era de a ascunde faptul că numărul de infectări a crescut de mai multe ori în mod îngrijorător, pentru a menţine indicele sub nivelul de alertă şi a evita astfel ca Sicilia să fie inclusă în categoria zonelor cu cele mai ample restricţii decretate de Ministerul Sănătăţii, au explicat Carabinierii.
Potrivit judecătorului de instrucţie, persoanele arestate au pus în aplicare ''un plan politic pervers cu care nu pare a fi la curent preşedintele Regiunii, (Nello) Musumeci, care pur şi simplu era minţit, oferindu-i-se informaţii false''.
Ancheta a fost declanşată după descoperirea faptului că un laborator din localitatea Alcamo ar fi furnizat date falsificate în legătură cu zeci de probe care în realitate erau pozitive, dar care fuseseră comunicate mai departe ca fiind negative.
Potrivit procurorilor care anchetează cazurile de acest fel, începând din luna noiembrie a anului trecut s-au înregistrat aproape 40 de episoade de comunicări false.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau