Un francez va transmite moartea lui pe Facebook. De ce i-a refuzat Emanuel Macron eutanasierea
Dimensiune font:
Alain Cocq suferă de o boală extrem de rară, în care pereţii arterelor se lipesc, provocând ischemie (oprirea sau insuficienţa circulaţiei sângelui într-un ţesut sau un organ). Afectat de dureri mari ani la rândul, ţintuit la pat şi din ce în ce mai slăbit, Alain Cocq a solicitat ca în cazul său să fie autorizată sedarea profundă, însă aceasta nu este permisă de legea franceză privind sfârşitul vieţii, decât cu câteva ore înainte de decesul sigur al pacientului. „Am decis să spun stop”, a explicat recent Cocq, povestind calvarul său: nouă operaţii în patru ani, şocuri electrice în corp „la fiecare două-trei secunde”, intestine „care se golesc într-o pungă…”. „Nu mai am o viaţă demnă”, a spus el. Alain Cocq a trimis o scrisoare Palatului Elysee pentru a-i cere preşedintelui Macron să autorizeze un medic să-i prescrie un barbituric, astfel încât să poată „pleca în pace„.
„Pentru că nu sunt deasupra legii, nu pot să accept cererea dvs.”, i-a explicat Emmanuel Macron în scrisoarea adresată lui Alain Cocq. „Nu pot cere nimănui să încalce cadrul nostru legal actual”, i-a scris preşedintele.
Fără a primi autorizaţia să moară, Cocq şi-a confirmat, prin urmare, intenţia să-şi pună capăt vieţii oprind orice alimentare, hidratare şi tratament, începând de vineri seara.
„Cu emoţie, respect acest demers”, i-a spus Macron în scrisoare, care are o menţiune scrisă de mână: „cu tot sprijinul meu personal şi respectul meu profund”.
Pentru a „le arăta francezilor care este agonia cerută de lege”, Alain Cocq îşi va transmite sfârşitul vieţii, despre care estimează că va dura „patru-cinci zile”, de sâmbătă dimineaţa, „în direct pe pagina sa de Facebook”.
El speră astfel că lupta lui va supravieţui astfel încât, ulterior, să fie adoptată o nouă lege care să permită scurtarea „suferinţelor inumane”. „Lupta mea va fi una durabilă”, a spus el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau