Un preot din Argeș este acuzat de vecini că se ușurează pe gardul lor și le aruncă petarde în curte
Dimensiune font:
De câțiva ani, o familie din Argeș trăiește un chin, iar totul ar fi din vina vecinului lor care este preot. Bărbatul este acuzat de vecini că se ușurează pe gardul lor ori de câte ori are ocazia. Ba mai mult, aceștia se plâng că îi bombardează cu petarde.
„Am avut trei pisicuţe şi dădeam vine pe pisicuţe şi când am pus camerele am descoperit.(..)
Ne-a aruncat petarde in casă, se urinează în spatele casei, iese pe balcon și îmi filmează casa, se închină, mă amenință. Totul a pornit de la gardul dintre casă care era strâmb și am zis să îl îndreptăm. Când am intrat în Biserică a luat telefonul și a sunat la Poliție. Am mers și m-am spovedit și mi-a zis să îmi caut chirie.(...) Am avut și scandal cu soțul meu din cauza lui.
Eram să mergem pe drumuri separate. Preotul mi-a zis că îmi face viața un calvar.", a declarat femeia care trece prin aceste probleme zi de zi.
Deşi a fost înregistrat pe o cameră de supraveghere, slujitorul Domnului spune că totul este o minciună. Dovezile au ajuns şi la mai-marii Arhiepiscopiei, care ar putea chiar să îl lase fără parohie.
„Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului efectuează o cercetare internă în cazul preotului Loghin Vasile, iar dacă cele sesizate se confirmă, vor fi dispuse măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile regulamentare bisericești." sursa: Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Sursa - www.radioimpuls.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau