Unul dintre cei mai bogați moguli de presă din lume s-a îndrăgostit din nou, la 92 de ani
Dimensiune font:
Unul dintre cei mai bogați moguli de presă din lume s-a îndrăgostit din nou, la 92 de ani: A început o relație cu fosta soacră a miliardarului Roman Abramovich
Controversatul mogul media și-a anulat cea de-a cincea căsătorie și s-a îndrăgostit de o altă femeie. Miliardarul este ferm convins că de această dată a făcut alegerea potrivită.
Controversatul Rupert Murdoch (92 de ani), mogul media, fondator al trusturilor Fox News, Sky News, News Corp și altele, a început o relație romantică cu fosta soacră a miliardarului rus Roman Abramovich, la doar câteva luni după anularea celei de-a cincea căsătorii.
Acum, antreprenorul australian ar avea o relație cu Elena Zhukova, în vârstă de 66 de ani, mama Daryei, fosta soție a miliardarului Roman Abramovich. Mariajul a durat până în 2018.
În prezent, Elena Zhukova, fost om de știință, își petrece vacanța împreună cu Rupert Murdoch și doi copii ai săi, pe yachtul Christina O, închiriat, aflat în Marea Mediterană.
Relația dintre mogulul media și Elena este abia la început, susține presa de cancan din Marea Britanie. Un apropiat al australianului a refuzat să comenteze pe marginea speculațiilor, deși alte surse neoficiale au cofnirmat că oligarhul „s-ar fi îndrăgostit din nou”.
De-a lungul timpului, Rupert Murdoch a fost cuplat cu Ann Lesley Smith, Patricia Booker, Anna Murdoch Mann, Wendi Murdoch și cu Jerry Hall, fosta parteneră de viață a lui Mick Jagger
Anterior, Murdoch a fost căsătorit cu Patricia Booker, însoțitoare de bord australiană, între 1956 și 1967, cu jurnalista de origine scoțiană Anna Mann, între 1967 și 1999, și cu Wendi Deng, antreprenoare de origine chineză, între 1999 și 2014. Murdoch are 10 copii din cele patru căsătorii.
Modelul texan devenit actriță a avut anterior o relație de lungă durată cu Mick Jagger, cu care a avut patru copii. Cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii hinduse în Bali, Indonezia, în 1990.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau