„Oppenheimer”, filmul unei cariere explozive
Dimensiune font:
Săptămâna aceasta apare la cinema filmul „Oppenheimer”, bazat pe viața creatorului bombei nucleare. Cu o regie semnată de Christopher Nolan, în rolul principal este actorul Cillian Murphy, aflat la cea de-a șasea colaborare. Relația dintre cei doi a început în urmă cu două decenii când Murphy a fost la audiție pentru rolul lui Bruce Wayne din Batman Begins. Nu a primit rolul, însă l-a cucerit pe Nolan. „Am dat proba pentru rolul lui Batman, lucru pe care l-am considerat a fi o idee nebunească. Dar el a văzut ceva la audiție și ne-am înțeles. A existat o conexiune, iar eu am îmbrățișat felul în care lucrează”, își aduce aminte Cillian Murphy.
„Am simțit că este cineva alături de care vreau să creez, cineva cu care vreau să lucrez așa că am vrut să facem audiția. Și pe baza acesteia studio-ul, lucru unic în istoria filmelor Batman, a fost fericit să ia pe cineva care era un necunoscut și să-l pună în rolul negativ. Și a făcut o treabă extraordinară”, explică Christopher Nolan.
Au urmat The Dark Knight, Inception, Dark Knight Rises și Dunkirk. Însă în Oppenheimer, Cillian Murphy este pentru prima dată în rol principal într-un film de-al lui Nolan. Iar regizorul dezvăluie că nu s-a gândit nicio clipă la alt actor pentru acest rol.
„Mă uitam la coperta American Prometheus, cartea după care am făcut adaptarea, și este această poză cu Oppenheimer, cu o privire intensă cu ochii lui albaștri. Și m-am gândit: știu cine poate să facă asta. Aveam nevoie de un actor, iar Cillian era acel actor care putea prezenta povestea către audiență”, își aduce aminte Nolan.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau