Daniel Craig a luat-o la fugă după ce i-a spart nasul lui Dave Bautista
Dimensiune font:
Daniel Craig a povestit cum i-a spart nasul actorului american și fostului luptător WWE Dave Bautista în timpul filmărilor pentru Spectre, filmul James Bond lansat în 2015, relatând că a luat-o la fugă îngrozit. Craig a făcut dezvăluirea în timpul unui interviu acordat moderatorului TV american Graham Norton în care a vorbit și despre propriile accidentări suferite în timpul filmărilor pentru franciza Bond.
„I-am spart nasul. Nu am făcut-o intenționat. În mod clar a fost o greșeală”, a povestit Craig cu privire la incidentul care a avut loc în timpul filmării scenei luptei în tren între Bond și Mr. Hinx, asasinul trimis să îl ucidă pe spionul britanic. „El e un tip mare, un wrestler profesionist. Chiar nu vrei să te pui rău cu el. Am dat pumnul și l-am lovit în nas. Am auzit pocnetul și m-am gândit 'Vai Doamne, nu' și am fugit”, a relatat Daniel Craig.
„Am crezut că o să vină după mine dar el a fost atât de drăguț”, a continuat 007, adăugând că Bautista și-a „fixat” nasul înapoi în loc pentru a continua filmările. Craig a spus că fostul luptător WWE era „blând” cu el în timpul filmării unei părți a scenei din tren așa că l-a încurajat pe Bautista să fie mai dur dar că acest lucru l-a lăsat cu o accidentare serioasă care a dus la oprirea temporară a producției.
„Am ajuns țintuit de perete dar genunchiul meu era aici altundeva”, a explicat Craig, gesticulând la ceva distanță de el. „Am fost out dar apoi am mers înapoi și am refilmat scena. A trebuit să o fac cu o proteză pe genunchi. A fost dificil”, a spus actorul britanic care l-a jucat pe James Bond timp de 15 ani, citat de revista People.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau