Datorită Eurovision, Malmo devine destinația turistică a Suediei
Dimensiune font:
Euforia provocată de concursul Eurovision a dus la creşterea căutărilor privind călătoriile în oraşul costier Malmo din sudul Suediei cu 176% între septembrie 2023 şi aprilie 2024, a anunţat compania spaniolă de rezervări online eDreams ODIGEO.
Concursul Eurovision, cel mai mare eveniment de acest tip din lume, se va desfăşura la Malmo în perioada 7-11 mai, după ce cântăreaţa suedeză Loreen a câştigat ediţia de anul trecut, organizată la Liverpool.
Autorităţile locale preconizează că ediţia din acest an va atrage 100.000 de vizitatori în cel de-al treilea oraş ca mărime din Suedia.
Căutările de călătorie în oraşul danez Copenhaga, care se află la mai puţin de 50 de kilometri distanţă de Malmo, au crescut cu 34% în perioada menţionată, a precizat compania eDreams ODIGEO.
Turiştii din Franţa s-au declarat cei mai doritori să călătorească pentru a asista la acest concurs muzical, reprezentând aproape o cincime din totalul turiştilor, fiind urmaţi de vizitatori din Germania şi din Statele Unite.
Concursul Eurovision se desfăşoară într-o perioadă marcată de obicei de o activitate turistică scăzută, între Paşte şi începutul vacanţelor de vară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau