Denumirea de „Machu Picchu” pare că a fost folosită greșit. Cum se numește, de fapt, celebrul sit arheologic
Dimensiune font:
O nouă analiză a documentelor istorice concluzionează că denumirea de „Machu Picchu” este una greșită pentru situl arheologic din Peru.
Vechiul oraș incaș pe care îl cunoaștem ca „Machu Picchu” ar trebui probabil numit „Picchu” sau „Huayna Picchu”, conform unei noi analize a documentelor istorice.
În 1911, când istoricul și exploratorul american Hiram Bingham a fost condus pentru prima dată la ruinele antice incașe, el a cerut unui proprietar de teren local să noteze numele locului în jurnalul său de teren.
În mijlocul paginii, fermierul local, pe nume Melchor Arteaga, a scris „Macho Pischo”, un cuvânt despre care Hiram a remarcat că suna mai degrabă ca „pecchu” când era rostit cu voce tare.
De atunci, acest nume a rămas. De mai bine de un secol, lumea a repetat această denumire de nenumărate ori și a scris-o pe hărți, în documente și în cărți de istorie.
La începutul secolului al XX-lea, ruinele incașe din Machu Picchu nu erau cunoscute de mulți localnici din regiunea Cusco. Munții de pe ambele părți ale orașului pierdut de mult erau însă foarte cunoscuți.
Denumirea corectă ar fi „Huayna Picchu”
Vârful mic și abrupt din spatele ruinelor din majoritatea fotografiilor se numește „Huayna Picchu”, în timp ce vârful mai mare, înclinat spre sud, se numește „Machu Picchu”.
Chiar înainte ca Bingham să-și înceapă călătoria, un oraș incas numit „Huayna Picchu” era menționat într-un atlas din 1904, descoperit de un alt explorator.
Urmărind mai departe documentele coloniștilor spanioli, există câteva alte surse care menționează orașul Picchu sau orașul antic Huayna Picchu. De cealaltă parte, nu există absolut nicio referire la un oraș numit „Machu Picchu”.
În 1990, savantul andin John Rowe a fost primul care a folosit documente de arhivă pentru a susține că „Machu Picchu” este o denumire greșită.
În prezent, cercetătorii din spatele noului studiu au căzut de acord că „Machu Picchu” este probabil o denumire greșită și, conform cunoștințelor locale, ei spun că numele locului este mai probabil „Huayna Picchu”, scrie Sceince Alert.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau