Valerian Stan: Mircea Cărtărescu, cadorisit din bani publici cu (mult peste) 375.000 de euro. UN DOCUMENT ICR INCOMPLET

Încă din debutul anului în curs, Mircea Cărtărescu a avut parte de o promovare de-a dreptul frenetică pentru ceea ce pare să anunțe a treia nominalizare pentru Nobel, pe care pare s-o moșească tot neconsolata și ambetata Uniune a Scriitorilor, păstorită spre ruină veșnică de etern dubiosul domn Nicolae Manolescu.

Interesant de observat că steaua norocoasă a d-lui Cărtărescu a răsărit cândva în noaptea guvernării băsiste, răstimp în care el și ceilalți celebri intelectuali ai lui Băsescu – Liiceanu, Patapievici, Pleșu (scurtez ca să nu fiu prea dezagreabil) – au trudit pe brânci (și pe bani mulți, foarte mulți) suflând în pupa bărcii cu motor a marinarului delator. Iar după ce a răsărit, steaua cea norocoasă a șezut deasupra ICR-ului până ce un râu de bani a început a curge din conturile de aici spre conturile și interesele scriitorului din poveste.

Cam tot pe la începutul acestui an, am început să pun cap la cap câteva informații disparate venindu-mi din varii direcții și surse ce-mi sugerau panamaua despre care scriu. Așa se face că pe 27 aprilie am scris d-lui Jicman, președintele Institutului Cultural Român, să-mi dea un număr de informații (precis indicate, pentru șanse cât mai mici de a fi păcălit) despre ce bani, în ce scop și cu ce rezultate a cheltuit Institutul cu Cărtărescu.

Am fost anunțat (prompt, legal – și de înțeles) că, dată fiind complexitatea cererii, nu mi se va putea răspunde în termenul de 10 zile stabilit ca regulă de Legea accesului la informații, ci în termen de 30 de zile. Așa că fix a treizecea zi am primit răspunsul.

Un document de 13 pagini, spunând încă în prima frază că, citez, "Nomenclatorul arhivistic din anul 2009 prevede un termen de păstrare a documentelor de 5 ani, prin urmare formulăm răspunsul pe baza informațiilor deținute în arhiva ICR în 2023, accesând totodată și memoria instituțională existentă în format electronic, pe website-uri”. Ceea ce înseamnă că cifrele ar fi certe și complete numai pentru perioada 2019-2023, deși, cum rezultă din acte, stipendierea sublocotenentului de Securitate Cărtărescu (informație din presă niciodată dezmințită) începuse din 2009 (adică din ultimul an din primul mandat la Cotroceni al lui Băsescu – securist și el, ca să vezi coincidență).

Din memoria scurtă a ICR (pe 5 ani, deci), redau un număr de voiajuri peste mai tot în lume ale globe-trotter-ului băsist: Londra (mai 2009), Stockholm (august 2009), Stockholm (aprilie 2010), Madrid (aprilie 2011), Budapesta (aprilie 2011), New York (mai 2011), Madrid (iunie 2011), Bruxelles (mai 2012), Roma (mai 2012), Viena (octombrie 2014), Viena (februarie 2016), Stockholm (mai, 2017), Guadalajara (noiembrie 2017), Skopie (septembrie 2021), Stockholm (februarie 2023), New York (aprilie 2023). Pentru toate aceste destinații (dar și pentru altele), voiajorului i-au fost plătite cheltuielile, dar și substanțiale drepturi de autor.

El a mai beneficiat, începând tot cu 2009 și până la zi, de o campaniei masivă (cu o finanțare așijderi din bani publici) de „traduceri și publicare” a cărților proprii, la nu mai puțin de 37 de edituri de pe aproape întreg globul – în această ordine cronologică: Olanda, Rusia, Norvegia, Austria Spania, Olanda Bulgaria, Turcia, din nou Turcia, Italia, Etiopia (sic!), Suedia, Olanda, Japonia, Italia, Turcia, Austria, Polonia, Spania, Spania, Spania, Brazilia, Italia, Austria, Slovacia, Spania, Spania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, SUA, Austria, Estonia, Olanda, Spania (a opta oară în țara lui Cervantes, meleaguri de care, se știe, turistul Cărtărescu e pur și simplu fascinat). Informații mult mai complete spun, însă, spre deosebire de cele de la d-l Jicman, că în perioada la care mă refer numărul traducerilor ar fi de fapt dublu – ceea ce pune tot ce mi-a comunicat ICR-l sub un semn de întrebare mare cât casa

Totalizez cifrele din răspunsul ICR și îmi ies 375.000 de euro. O fi mult, o fi puțin – într-o țară în care bugetul pentru cultură și educație e o bătaie de joc? Părăsesc dilema aceasta sâcâit de o alta: e normal ca o instituție publică să distrugă evidențeie financiar contabile după numai 5 ani?

Mă uit în Legea contabilității și mi se confirmă ce știam, termenul e de 10 ani; mai exact a fost până în ianuarie 2023, când Iohannis și "Guvernului lui PSD-PNL” au decis să înjumătățească acest termen. Iar dacă cineva mă întreabă de ce, răspund fără să clipesc, știind cine ne sunt politicienii: hoții vor să șteargă cât mai repede urmele...