Procurorii DIICOT au reţinut 24 de inculpaţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar, in dosarul exploatării persoanelor cu dizabilităţi in trei azile din localitatea Voluntari. 56 de bătrani găsiţi in condiţii inumane in trei azile din localitatea Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi ingrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei. Peste 100 de persoane in varstă au fost salvate, marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, in urma efectuării unor percheziţii la mai multe azile, unde bătranii, mul ...
Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov l-au reţinut, luni, pe concubinul mamei copilului de un an, care a murit in condiţii suspecte, bănuindu-l pe bărbat că ar fi lovit in mod repetat şi ar fi infometat minorul. Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Parchetul de pe langă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, cauza morţii copilului a fost ruptura unui vas cerebral, consecinţă a actelor violente care au fost exercitate asupra sa. Conform anchetatorilor, copilul de 1 an şi 7 luni s-a aflat in grija bărbatului, concubinul mamei, ...
Alertă alimentară intr-o tabără de copii, găzduită de un complex turistic din Fundata, judetul Brasov. Este vorba de 39 de copii, dintre care 6 sunt deja in drum spre spital. Acestia au acuzat dureri abdominale si greturi si vărsături. La fata locului au ajuns mai multe ambulante, iar medicii verifică starea copiilor. La complexul turistic din Fundata s-au deplasat 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 2 echipaje SMURD si 2 ambulante SAJ. Pană in acest moment, 39 de copii au fost evaluati la fata locului de către personalul medical , iar 6 dintre acestia au ...
Un sondaj Salvaţi Copiii Romania relevă faptul că 21.276 de copii romani au ambii părinţi plecaţi peste hotare, pentru 79% dintre aceştia neexistand perspectiva de a lua copilul in străinătate. "21.276 de copii romani au ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provin din familii in care părintele unic susţinător este plecat, potrivit statisticilor oficiale. Neoficial insă, numărul acestora este mult mai mare. Intenţia de a lua copilul in străinătate, alături de părintele/părinţii plecaţi, apare doar in cazul a 7% dintre copiii din eşantionul măsurat de Salvaţi ...
Persoane, grupuri şi organizaţii care, prin demersurile lor de advocacy, au reuşit să determine instituţii publice din Romania şi Republica Moldova să adopte decizii in acord cu dorinţele şi nevoile comunităţilor pe care le reprezintă, au fost premiate in cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Galei Premiilor Participării Publice. Potrivit unui comunicat al Centrului de Resurse pentru participare publică transmis, marţi, AGERPRES, luni, la cea de-a XIII-a ediţie a Galei Premiilor Participării Publice, evenimentul anual organizat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publ ...
Poliţiştii bucureşteni de la Serviciul de Investigare a Criminalitătii Economice Sector 1 fac cercetări intr-un dosar de inşelăciune privind indemnizaţia de creştere a copilului. Ei vor pune in aplicare 58 de mandate de aducere. La data de 23 mai 2023, politistii Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti - Serviciul de Investigare a Criminalitătii Economice Sector 1 vor pune in aplicare 58 de mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de săvarsirea infractiunilor de inselăciune, uz de fals si fals in declaratii. Potrivit unor surse judiciare, organe ...
Două locomotive care circulau in sensuri opuse pe aceeasi linie s-au ciocnit intr-o localitate din Giurgiu in timpul noptii. Mecanicii au fost răniti. Cele două locomotive care apartin unui operator privat s-au ciocnit puternic, o expertiză urmand să stabilească viteza cu care circulau. Cei doi mecanici au fost grav răniti grav, echipajele medicale chemate la fata locului le-au dat ingrijiri si apoi i-au dus la spital.
Pompierii vranceni au intervenit, joi, pentru stingerea unui incendiu la mănăstirea Tarniţa, in comuna Boloteşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, in urma incendiului au ars o casă de oaspeţi şi un adăpost pentru păsări pe o suprafaţă de 250 metri pătraţi. Pompierii au intervenit cu două echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Focşani şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Boloteşti şi Jariştea. Cercetările continuă pentru a stabili cauze ...
Alegerea modelului de outsourcing potrivit este la fel de importantă precum angajarea unui nou membru al echipei. Si desi poate părea un proces complicat, dacă tii cont de cateva aspecte, intreaga experientă se poate realiza fără prea multe bătăi de cap. Astfel, răspunsurile la următoarele intrebări iti pot fi de folos: Care este motivul pentru care intentionezi să externalizezi volumul de muncă? De regulă, cele mai frecvente răspunsuri se leagă de ceea ce iti lipseste atunci cand vine vorba de dezvoltare. Poate fi vorba de un volum prea mare de muncă, ra ...
Trei persoane au fost rănite, două dintre acestea suferind arsuri pe faţă, in urma unei explozii produse, vineri, la Şantierul Naval Midia. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", in timpul efectuării reparaţiilor la o navă, in urma unor acumulări de gaze s-a produs o explozie, soldată cu trei victime. "Explozia, de la un motor termic, nu a fost urmată de incendiu, din primele informaţii", a transmis ISU. Pompierii intervin la locul producerii incidentului.
Autorităţile vor lansa luni, 10 aprilie 2023, o nouă versiune a aplicaţiei Revisal (6.0.9) pe care toţi angajatorii vor trebui să o folosească pentru a transmite date despre contractele de muncă modificate, incetate sau incheiate, conform informaţiilor de pe site-ul Inspecţia Muncii. „Începand cu data de 10 aprilie 2023, va fi disponibilă o nouă versiune a aplicaţiei Revisal, 6.0.9. După această dată, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru fişiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunile 6.0.8/6.0.9 ale aplicaţiei Revisal”, sc ...
O profesoară de la un colegiu din Bucureşti a fost inţepată de un elev in zona gatului in timpul orei de curs. ”La data de 5 aprilie 2023, in jurul orei 12.40, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 14 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, cadru didactic la o unitate de invăţămant din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un obiect tăietor-inţepător, in timp ce se afla la ora de curs”, a transmis Poliţia Capitalei. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi au identificat ...
Un tren de pasageri care transporta cel putin 50 de persoane a deraiat marti dimineată in Olanda, după ce a lovit un echipament de constructie aflat pe sine. O persoană a murit si cel putin 30 au fost rănite, multe dintre ele grav, au anuntat serviciile de urgentă olandeze, potrivit Reuters. Echipe de salvare au intervenit la locul accidentului la Voorschoten, un sat din apropierea orasului Haga, au precizat serviciile de urgentă. Unii dintre răniti au fost tratati la fata locului, iar altii au fost transportati la spital. Primul vagon al trenului de noapte care circula din orasul Lei ...
Doi bărbaţi au murit, iar un altul a fost grav rănit intr-un accident produs, sambătă după-amiază, pe DN 2, in localitatea vranceană Bizigheşti, după ce o autoutilitară a intrat intr-un TIR oprit şi semnalizat. Din primele informaţii furnizate de IPJ Vrancea, accidentul s-a produs pe DN 2 (E85),in localitatea Bizigheşti, intre un TIR şi o autoutilitară. Autoutilitara, inmatriculată in Galaţi, a lovit TIR-ul, cu numere de Ucraina, care staţiona, cu triunghi reflectorizant. În urma impactului, autoutilitara a intrat sub camion. În urma accidentului, mai multe ...
Politistii puteau preveni tragedia uciderii bebelusului. Bărbatul din Alba Iulia găsit spanzurat alături de fiul său de numai un an a postat anterior pe o reţea socială un mesaj prin care reproşa fostei sale partenere şi altor persoane faptul că işi vede copilul „doar cu porţia”. Mesaj pe retele de socializare „Deşi am greşit in trecut, lucrez la mine de 7-8 luni pentru a schimba la mine ce cred că am făcut greşit in familie, alegerile mele greşite. Experienţa in familie a fost cel mai plăcut sentiment trăit vreodată, pană cand mi s-a furat posibilit ...
În sedinta de plen de miercuri, Senatul a adoptat o propunere legislativă pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale 1/2011. Aceasta ar permite extinderea programului-pilot „Masă caldă” pentru elevi cu ajutorul fondurilor autoritătilor locale. Potrivit propunerii, autoritătile deliberative ale administratiei publice locale pot dezvolta programe de furnizare de mese gratuite, prin infrastructura proprie sau prin servicii de catering, pentru elevii inscrisi in invătămantul preuniversitar in unitătile scolare obisnuite si in unitătile de invătămant c ...
Un bărbat de 59 de ani a murit, miercuri, in urma unui accident de muncă produs la Constanţa, după ce o bucată de BCA a căzut de la etajul la şaselea al unei clădiri aflate in construcţie. ”La data de 22 martie a.c., in jurul orei 09.40, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa – Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că, in Piaţa Ovidiu, s-a produs un accident de muncă, in urma căruia un muncitor a fost rănit. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 59 de ani, ar fi fost lovit de o bucată de BC ...
Politia Romană a modificat modul in care se face circulatia in sensul giratoriu. Vechea practică nu mai este valabilă, conform noilor reguli de circulatie. Astfel, soferii nu vor mai putea să iasă direct de pe banda a 2-a sau a 3-a a sensului giratoriu si să le taie fata celor de pe celelalte benzi. Totodată, această manevră se va putea face in conditii maxime de atentie, fără a pune in pericol siguranta celorlalti participanti la trafic. Manevra trebuie semnalizată, iar soferul trebuie să se asigure corespunzător. Astfel, chiar si in sensul giratoriu se va tine cont de b ...