VIDEO: Revelion 2020, la Iaşi

 Peste 15.000 de ieşeni au luat parte la concertul organizat de Primăria Municipiului Iaşi in Piaţa Palatului, la trecerea dintre ani. Formaţii de excepţie, dar şi tradiţionalul foc de artificii a determinat mulţimea să se adune cu mic, cu mare, dar şi de alte etnii pentru a sărbători noul an in stradă. Nume sonore precum Ovidiu Lipan Ţăndărică, No Stress, Mario Fresh, Nicole Cherry, Hara şi mulţi alţii au intreţinut atmosfera in Piaţa Palatului. Din fericire, spectacolul in aer liber nu s-a soldat cu incidente. Distracţia şi voia bună au fost la ele ...

Violență extremă la cumpăna dintre ani
01/01/2020 16:20

Nu pentru toată lumea a fost bucurie. Ultima zi a anului 2019 s-a dovedit a fi nefastă pentru unii. La unităţle de primire a urgenţelor din spitalele din Iaşi noaptea dintre ani a fost una plină, medicii fiind nevoiţi să acorde asistenţă medicală zecilor de pacienţi care au venit să le ceară ajutorul.  Cele mai grave cazuri au fost al unui bărbat din Piatra Neamţ de 58 de ani, care a fost victima unui accident rutier. “Pacientul a suferit politraumă, este intubat şi ventilat.  El se află in comă post traumatica, prezintă traumatism cranio ce ...

Opt judecători ieșeni, eliberați din funcție în decembrie
01/01/2020 15:38

Preşedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a semnat, in ultima zi din anul 2019, mai multe decrete de eliberare din funcţie, prin pensionare, a unor magistrati, printre acestea numărandu-se şi cativa judecători ieseni: Cornelia-Corina Sava - judecător la Tribunalul Iaşi, Elena-Cristina Preda, judecător la Tribunalul Iaşi, Manuela Ciopraga - judecător la Tribunalul Iaşi. Preşedintele Romaniei semnase alte 5 decrete de eliberare din functie, prin pensionare, incepand cu data de 1 ianuarie 2020, a unor judecători ieseni si pe 24 decembrie 2019. Au iesit din sistem Nelida-Cristina Moruz ...

Iubiri celebre de altădată. MIHAI EMINESCU ȘI VERONICA MICLE
01/01/2020 15:08

MIHAI EMINESCU SI VERONICA MICLE au trăit o poveste de iubire tumultuoasă, incheiată prin moartea amandurora, la distantă de doar cateva săptămani unul de celălalt. Neimplinirea a insotit intreaga poveste de dragoste dintre MIHAI EMINESCU SI VERONICA MICLE. Aveau aceeasi varstă. El, deja recunoscut drept cel mai strălucit poet pe care-l dăduse neamul romanesc. Ea, captivă intr-o căsnicie de nevoie, cu un bărbat ilustru, dar cu 30 de ani mai in varstă. El, mereu tulburat si instabil in mintea si in sufletul lui. Ea, cu adolescenta furată de căsătoria foarte timpurie, la numai ...

Bancul Zilei
04/09/2014 05:30

Bulă se uita la televizor si se trezeste cu o tigaie in cap de la nevastă-sa Bubulina: – Asta pentru ce este, dragă? – Ce e cu numele Laura Jonson? – Ăla este un nume de cal pe care am pariat la cursele de cai, deci e un cal. Pleacă tipa linistită. A doua zi, iarăsi se trezeste tipul cu o tigaie si mai zdravănă in cap. – Asta pentru ce mai e, dragă? – Te-a sunat calul!

Un meci de 10: CS Politehnica Iași – Stomart Iași 100-85!
19/11/2012 18:56

CS Politehnica Iasi a abordat jocul de vineri cu Stomart Iasi, din etapa a VI-a a Grupei B a Ligii I masculine de baschet, in formula standard, cu tinerii Dragoslav, Băsescu si Boghean langă experimentatii Rotariu si Pădineanu, in timp ce Stomart a tinut pe bancă trei din cei mai buni oameni ai săi - Păduraru, Florea si Grădinariu! Misiunea „studentilor” părea si mai simplă, care stiau că vor castiga disputa chiar dacă nu aveau să prindă o seară prea bună! Ei insă au vrut să ofere din primele minute clipe de spectacol suporterilor care n-au mai incăput in doar o t ...

Țeapă în stil românesc. Un bărbat a furat milioane de dolari din SUA și a păcălit peste o mie de americani
01/01/1970 02:00

Un roman acuzat că face parte dintr-o bandă care a furat milioane de dolari din SUA a fost arestat la Benidorm, pe Costa Blanca, in Spania, urmand să fie extrădat in Statele Unite pentru a fi judecat, scrie Adevărul.ro   Potrivit Pledge Times, el făcea parte dintr-o reţea vastă specializată in inşelătorii online şi ar fi păcălit mai mult de o mie de persoane cu sume cuprinse intre 5.000 şi 500.000 de dolari. În total ar fi vorba de peste 7 milioane de dolari americani care ii sunt imputaţi romanului, care a fost arestat zilele trecute de Poliţia Naţională din Sp ...

ULTIMA ORA
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
GALERIE FOTO - Cele mai puțin vizitate locuri din lume
13/12/1901 22:30

Omenirea a trimis oameni pe Lună, a trimis rovere si landere pe Marte si Venus si a trimis sonde in cele mai indepărtate colturi ale Sistemului Solar. Însă zone vaste ale planetei noastre răman neexplorate si aproape neatinse de mana omului. Parcul National Tsingy de Bemaraha, Madagascar. Cu exceptia catorva poteci, poduri si foisoare pentru turisti, majoritatea acestui parc national din Madagascar rămane neatins de oameni. În parc trăiesc 11 specii diferite de lemurieni si 45 de specii endemice de reptile. Insula Madagascar e celebră pentru diversitatea unică a ...

Construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi poate începe, după ce Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a respins o contestaţie depusă privind pachetul 1 de lucrări
13/12/1901 22:30

Construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi ar putea incepe in curand, intrucat Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a respins o contestaţie depusă privind pachetul 1 de lucrări. Potrivit Ministerului Sănătăţii, construcţia Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) din Iaşi ar putea incepe curand. Contestaţia pentru pachetul 1 de lucrări a fost respinsă de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Noul spital va avea 850 de paturi de internare continuă, organizate in 6 centre multidisciplinare, heliport şi spaţii speciale pe ...

USV Iași propune sisteme socio-ecologice rurale   ce ar putea fi puse în practică pe continentul african
25/10/2022 16:56

  Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) este implicată intr-un proiect de amploare care promovează solutiile de inovare rurală din tările dezvoltate care pot fi puse in practică in Africa. Proiectul „Centre de expertiză si de formare rurale bazate pe cunoastere, imbunătătirea ecosistemelor si pe cunostinte” - RURALITIES oferă un cadru de expertiză si de invătare bazat pe imbunătătirea ecosistemelor si pe actiuni climatice, incluzand parteneri internationali din UE, din tări europene non-UE si din tări africane. ...

În Premieră la Iași, lansarea noului Model Mazda CX-60
19/10/2022 11:11

 Casa Auto Iasi anuntă două zile de prezentare in premieră a celui mai nou model Mazda. Pe 21 si 22 octombrie vă asteptăm pe Soseaua Păcurari, nr. 177!   Pe parcursul lansării persoanele interesate vor beneficia de o evaluare gratuită pe loc a autoturismului actual. În premieră, punem la dispozitie noul serviciu Tester Finance prin care cei prezenti la eveniment pot alege solutia de finantare potrivită, cu aprobare in 30 de minute. Se vor putea bucura de experienta premium Mazda si vor fi printre primii care testează noul model!   NOUA MAZDA CX-60 CREA ...

SUA au prezentat noi date despre cauzele afecțiunilor pulmonare asociate utilizării țigărilor electronice
19/02/2021 14:15

 Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (CDC), Administratia pentru Alimente si Medicamente (FDA), departamentele de sănătate locale si de stat, precum si alti parteneri clinici si din domeniul sănătătii publice din Statele Unite ale Americii continuă investigarea cauzelor care au determinat recenta criză de afectiuni pulmonare asociate tigărilor electronice sau vapatului (EVALI), manifestată la nivel national.  CDC, FDA si autoritătile de sănătate au făcut progrese in identificarea cauzelor bolii EVALI. Numărul cazurilor medicale asociate vapatului inregistrat ...

A început admiterea pentru anul universitar 2020 - 2021 la TUIASI! Peste 4.400 de locuri la licență sunt scoase la concurs
07/07/2020 11:54

  Începand cu ziua de ieri, luni, 6 iulie 2020, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi a deschis oficial perioada admiterii la programele de licentă pentru anul universitar 2020-2021. Facultatea de Automatică si Calculatoare este prima care primeste candidaturile, iar celelalte 10 facultăti ale Politehnicii iesene vor incepe oficial perioada admiterii de miercuri, 8 iulie 2020.  Pentru admiterea la licentă din acest an, din acest an, TUIASI a primit de la Ministerul Educatiei si Cercetării un număr de locuri similar cu cel din anul ...

Un vitezoman din Vaslui, prins cu peste 170km/h
18/03/2020 08:26

    Mare le-a fost mirarea poliţiştilor din Vaslui care zilele trecute au prins un şofer vitezoman, care avea nu mai puţin de 173 km/h. „Eroul” turase la maximum motoarele pe un drum pe care nu ar fi trebuit să aibă mai mult de 70 km/h, dar nu i-a păsat nici măcar de faptul că ar fi putut să moară izbit de vreun zid. Vitezomanul a fost surprins cu aparatul radar pe strada Călugăreni, din municipiul Vaslui. Maşina era inmatriculată la Suceava şi era condusă de un bărbat in varstă de 18 de ani, din Vaslui, care avea permis de conducere de mai puţin d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei